[ kornfreel moonsin ]

Pe fuga

2007-10-09T03:32:00.000+03:00

“Mă plimb prin mintea ta de-un veac… şi mint ca te (i)urăsc… şi-asta doar pentru că aştept liniştea ta… ca eu să fiu ce-aş fi putut mereu să fiu…”.

Devine parcă un motto al acestei perioade. Şi uit parcă să-mi mai fac probleme c-ar fi bine sau rău. Mă simt bine, nu fericit dar bine. Îmi aminteşte de un eu din trecut. Şi-n acel citat.. imi stă de ceva ore mintea-n loc căci pare-mi a fi elucidat într-o manieră blândă unul din secretele a ceea ce mă face să urc.

De nesomn probabil vin puţin pe blog. N-am mai putut scrie nimic.. Dar am materiale strânse pentru multe filmuleţe de animaţie, câteva filme.. şi câteva însemnări mai tămpite gen „ne pare rău”. Toate astea însă după ce voi termina perioada de plecări şi imi voi stabiliza un program de lucru cât de cât echilibrat.

Despre zilele-astea şi profesionalismul [înlocuieşte tu această paranteză cu un cuvânt urât].

Salariu nou / planuri mari; o revitalizare a chefului [până la urmă sunt o curvă intelectuală, m-am resemnat la acest gând ba chiar câteodată am şi impresia ca-mi place].

Delegaţii la Bacău City – Moldavia cea brează / punere în picioare (teste preliminare) [sau aruncare în aer] una bucată centrală termică de cogenerare pentru a încălzi trupurile tuturor femeilor după care am salivat în vară în acel oraş, eu şi ceilalţi colegi de la Institutul de Frecat Menta.

În mai puţin de-o oră mă pun în mişcare spre BacăuCity din nou...

Despre blog.

Când mi-am aruncat ochii pe el ultima oară.. nu mi-a mai plăcut. Mă caracterizează (şi blogul şi faptul că nu-mi mai place). Elemente uşor antagonice forţate să stea împreună unul lângă celalalt într-un mediu dark dând o notă puţin pretenţioasă locului şi toate astea dintr-un gest inutil datorită conţinutului pueril al paginii. Dar.. e blog de test aşa că-mi mai permit câteva luni/săptămâni să ma mai joc la el şi să-l schimb.

În plus am remarcat că-n Internet Explorer 6 imaginile folosite (PNGuri cu transparenţă alpha channel) nu-s `renderizate` corespunzător astfel încât se vede aiurea. Dar nici că schimb. IE rămâne una din existenţele nedorite ale computerismului şi de vreme ce avem Opera şi Firefox.. cred că nu mai are nicio utilitate.

Despre mine.

Gândesc lucruri stupide din 1981. Mă dovedesc a fi un conceptualist atât de eficace şi de evoluat încât în viaţa mea.. a face ceva a devenit prea conceptual pentru a mai face ceva. Hmm .. nu aşa ceva.

Trec printr-o perioadă în care mi-e dor de multă lume – perioada cu „dor dar nu doare”. M-am comportat ciudat acum vreo 2 zile când am trecut pe lângă unul din oamenii la care-am ţinut foarte mult şi pe care-ntr-un final şi crunt proces de `miserupere_de_tot` l-am îndepărtat de mine acum câţiva ani. M-a recunoscut. Am recunoscut-o [da, e o ea, evident]... şi-amândoi am avut un moment de ezitare în care să ne întoarcem unul la celălalt şi să vorbim. Dar amândoi.. am zâmbit uşor uitându-ne în altă parte după care am plecat fiecare mai departe.

Apoi azi, am fost surprins să reîntâlnesc un om tare drag din trecutul tare-ndepartat (acum multe „euri”). Şi-ntr-un fel îi mulţumesc în sinea mea.. acelei persoane care-a făcut posibilă aceasta accidentală întâlnire.

Mai departe, e vorba de... „acea persoană” .. datorită căreia.. m-am `cam` schimbat în ultima vreme.. Sau poate doar m-am lăsat un pic liber să fiu eu, de unde toate gândurile din ultima vreme.

M-am gândit însă la multă lume... şi-am sa mă tot găndesc. Sunt acestea momentele-n care îmi dau seama mai bine ca niciodată cum funcţionez, de ce am nevoie şi unde au dus şi unde duc toate procesele de conştiinţă pe care din proprie alegere le-am avut de-alungul timpului. Într-un fel îmi place cum răsar aceste seminţe plantate acum mult timp în mine. În alt fel însă-mi pun mâinile-n cap căci ştiu că de mine a depins ca lucrurile sa nu fie atât de complicate.. cu totul şi cu toate.

Poate însă n-ar mai fi atât de frumoase, ele, lucrurile...

Animatie - "9"

2007-09-30T03:47:00.000+03:00

Scurt-metraj de animaţie creat de Shane Acker, câştigător a multe premii tematice şi nominalizat în 2005 la premiul Oscar:

[verificare de rutină] 270907

2007-09-28T06:52:00.000+03:00

E joi. Era Joi… M-am gândit să scanez puţin mintea.. să văd cum stau lucrurile. Dar în loc de preocupări pur personale, m-am trezit într-o enumerare de evenimente, lucruri, fapte care n-au nicio treabă concretă cu mine sau cu modul meu de-a fi. Totuşi.. aceastea au intrat într-o listă de aşteptare… şi de-acolo.. naiba ştie cine şi când le va scoate.

So… o chestie care mă râcâie pe creier [pe care trebuie s-o elimin din sistem şi care reuşeste să fie cât se poate de stupidă.. daaaar care reprezintă America (pe care o iubim cu patimă (şi alte arme))]:

De mult tare de mult o fo` un proces în iU.eS.Ai ... intentat de una bucată tanti.. giganticului mec`donălţ pe motiv că tipa a suferit urmările unei alergii datorate peştelui din McFish. Deşi se aştepta să-şi înstărească ditamai dinastia cu banii pe care urma să-i câştige, tanti McAmerica.. a pierdut procesul iar mecDonălţ l-a câştigat dovedind cu date pragmatice ca McFish ... nu conţine peşte.

Debarcând cu norişorul de prostie împrumutat din U.S.A .. m-am gândit astăzi destul de mult la o problemă socială de la noi din RO.. care-mi pune comparativ în balanţă natura un pic rusească a oamenilor de-aici (de fapt balcanică) .. spre deosebire de „amicii” din state.. (care-s în stare să fugă după tine un sfert de oră pe stradă doar pentru că vor să-ti dea bună ziua .. deşi nu-i cunoşti şi nu te cunosc). Când zic „natură rusească” .. mă refer la parţile rele, răutatea în sine. Şi nu-i de ici de colo că noi românii putem fi oameni răi [pentru că pe lângă amprenta trecutului, care presupune supravieţuirea, ascunderea libertăţilor interioare, fuga de autoritate, etc.. avem şi mult umor.. care deformat în timp ajunge să fie cinism, ironie, încăpăţânarea de-a dovedi lucruri dincolo de valoarea lor; la toate astea se alătură cultul „eului” şi-n cazurile de pe-aici.. rezultă ceva.. no comment]. Ciudată introducere în subiect.. şi-s convins că o să pară pe lângă complet. Sau poate nu...

E vorba de povestea cu protecţia animalelor şi cu posibilitatea înfiinţării unei Poliţii a Animalelor [condusă sper eu de oameni]. Şi e vorba de implicarea oamenilor pentru aşa ceva, compasiunea pentru bietele vieţuitoare care-şi trăiesc şi ele viaţa printre betoanele noastre şi dincolo de subiectul în sine este vorba de noi, oamenii, românii .. Pentru că am impresia că „amprenta” noastră de români [poate partea genetică] .. aruncă asupra noastră o calitate îndoielnică. E de comentat mult... păcat că degeaba.

_________

Trecând printr-o prăpăstioasă dorinţă de-a mai exprima un pic propriile idei despre credinţă, am re-realizat azi într-o discuţie amicală cu o prietenă.. ca.. Biblia este depăşită ca stricteţe cu mult de către Coran, că respect şi conştientizez existenţa unei ordini dincolo de om, o ordine creatoare.. şi că prefer cu toate astea să ramân fidel principiilor agnostice aplicate în aceasta sferă de interes [chiar aşa, sunt puţin ipocrit (aş fi mai ipocrit dacă aş afirma altceva)]. Mi-am repus în atenţie acea prostie pe care-o face multă lume.. respectiv că se întoarce către Dumnezeu atunci când îi este rău şi că uită de El atunci când ii este bine. Prostia mai mare parcă este conştientizarea acestei ordini... şi lipsa de percepţie asupra a ce înseamnă de fapt o astfel de ordine. Îmi denotă slăbiciune şi lipsă de anduranţă. Dialogul în sine.. nu a dus la concluzii noi şi nici nu mi-a permis să îmi impun vreo idee. E bine totuşi că a existat.

Pe o bază asemănătoare, am luat parte la o altă discuţie.. din care am plecat cu libertatea de-a accepta anumite idei simple si aparent fără legătură: e bine să gândeşti pentru alţii, e bine să ajuţi pe alţii, nu e bine să zici „sunt egoist”, e bine să laşi loc de bună ziua, e bine atunci când iţi permiţi, să fii filantrop, e bine să te culci seara cu gândul că mâine ai să ajuţi pe cineva, e bine să ţii cont de nevoile celorlalţi şi peste toate astea e bine dacă făcând aceste lucruri, îţi este ţie bine pentru că înseamnă că te încadrezi în ceva care funcţionează bine. Şi mai înseamnă că poate faci aceste lucruri pur-gratuit, pentru că vrei şi nu pentru că eşti bântuit de apăsări ale trecutului sau de clişee/meme ajunse fără voie în minte. Ciudat, ciudat...

Dincolo de avida nevoie de a nu tăcea, am avut câteva momente în care nu aveam cu cine să vorbesc, aşa că m-am băgat la înaintare. De-aici pornind, tunete şi fulgere.. căci precum îmi zicea cineva azi [ieri], e mai rău când iţi dai singur palme.. şi poate ca o coincidenţă la trăirile acelei persoane şi eu mi-am tras câteva palme bune şi tari azi [ieri]. De exemplu... despre faptul că în tâmpenia mea, trâmbiţez că fericirea mea se măsoară în minute, puse cap la cap de-alungul anilor [o fi adevărat dar este o tâmpenie să îmi amintesc mereu şi mereu acest lucru] sau că deşi ştiam că fac bine atunci când începusem să-mi pun cap la cap un plan pentru a mă scăpa de oboseala prezentului, mi-a făcut plăcere să închid ochii şi să mă refugiez în problemele unui om apropiat, căci parcă îmi oferea o evadare de la propriile mele probleme (mereu şi mereu în spiritul ideii de contratransfer, „mă va ajuta şi pe mine” (în vreo 200 de ani)). La fel, m-am criticat un pic pentru singurătatea mea.. dar cu toate astea am ajuns să fac nişte afirmaţii cuiva mai înspre seară - când ziua-mi părea încheiată - care mă imping către singurătate.

De apreciat însă... cred în cineva. Iar acel cineva mă depăşeşte în simţiri, îmi depăşeşte capacitatea de a înţelege lucrurile, de a vedea patternul din spatele sinelui. Poate că e un altfel de-a zice că prefer să trăiesc experienţele cu acel om, în loc să le mestec în patetica-mi singurătate. Iar că prefer aşa ceva, e un lucru bun, căci până la aşa ceva, mă tot oboseam cu afirmaţii cum că nimic nu-mi mai stârneşte interesul, totul e predictibil, nu mai merită să mă implic în a trăi cotidianul mai mult decât strictul necesar căci am pierdut de mult plăcerea acestuia [fuck it! De ce mă mai trezesc dimineaţa?]. Dar.. gândind aşa.. acum cam am de ce să mă trezesc dimineaţa şi simt că trăiesc, că mă reconstruiesc din ruinele unui `eu` prăbuşit în nepăsare şi blazaj.

Ciudat că am răbdare să scriu aceste idei mici, intrinseci unei zile de joi care ar fi putut fi la fel de proastă şi de deprimantă ca aproape toate celelalte joi.. Ciudat că nu a fost aşa. Ciudat că am impresia că reîncep să mă implic, să depăşesc din nou starea de `proiecţie pasivă` cu care i-am obişnuit pe cei din jurul meu. Nu s-a întâmplat nimic deosebit în jurul meu. Cu toate astea.. parcă nu mai cuplez la „eu” cel de miercuri.. Ceva s-a intâmplat.. şi practic repet senzaţiile de miercuri.. când îmi era greu să-mi amintesc de mine cel de marţi.

Mai am o observaţie.. `mai lucid ce sunt`, mă simt poate ceva mai trist. Dar poate de fapt nu trist. Mai liniştit, mai cumsecade cu mine însumi.. si poate ca prima senzaţie e cea de tristeţe pentru că n-ar fi un secret că mi-am centrat `eul conştient` pe probleme, pe tristeţe, pe funcţia de acumulare şi de analiză.

Poate par stupide multe din ideile de-aici. Poate nu.. poate par intrinseci şi redundante.. poate ca atrag cu sine „oricine e aşa”/”oricine gândeşte aşa” .. dar poate nu...

Şi pe lângă astea.. încă multe altele...

Animatie – open source

2007-09-26T03:40:00.000+03:00

Primul film de animaţie Open Source: Elephants Dream

Filmuleţul cu pricina este creat de către Blender Foundation [wikipedia] şi Netherlands Media Art Institute, în cadrul proiectului Orange Open Movie Project. Pentru producţie a fost folosită aplicaţia open source Blender 3D.

Resurse:

Al doilea proiect open-source: http://peach.blender.org/

YouTube:

Actorii [cu tot cu vocile lor]

Making Of – partea 1 – partea 2 – partea 3 – partea 4

Alte însemnări tematice pe blog:
Tomek Baginski [10 martie 2007]

Răsfăţaţii scenei

2007-09-26T02:16:00.000+03:00

Sunt tineri, plini de putere, voioşi şi purtaţi pe aripile succesului de încrederea şi tăria cu care-şi urmează visele… Au nimerit întâmplător pe scenă, într-una din serile enesciene, mai precis vineri seara [21 septembrie 2007, Piaţa Revoluţiei] … şi-au început să devasteze cu tact şi uşor principiile clasicismului, aducând subtil aminte privitorului că “vechiul” în peisajul culturii autohtone e ca nuca-n perete. Dau dovadă de fineţe, de stil şi de calităţi artistice, simt muzica şi-şi unduiesc trupurile pe-acordurile inconfundabililor clasici.. atunci când şi dacă vor.

Poate că glumesc cu `criticul aprig din mine`. Unul din personajele din imagine e sor`mea şi deşi nu mai particip de mult la spectacolele ei [i`ve had enough] ştiu că-şi pune oasele la treabă din greu... pentru a ajunge să se uite cruciş sau să facă una din feţele ei de şoc.. pe scenă, chit că e scenă într-un sobru festival precum George Enescu.

Sunt prieteni, învaţă împreună, iau lecţii de balet împreună, ies în oraş împreună şi când se poate, susţin spectacole împreună. Şi dacă fac şi alte lucruri împreună, nu vreau să ştiu. Iar până când vor `creşte mari` vor mai apărea în spectacole precum acesta şi-i voi putea numi [privitor fără simţ artistic si aplatizat la minte ce sunt].. răsfăţaţii scenei.

What Dreams May Come

2007-09-21T08:01:00.000+03:00

După cum ziceam acum câteva zile, trebuie să las ceva scris despre unul din filmele mele favorite - „What Dreams May Come” [imdb] [wikipedia]. Această peliculă, creată în 1998 după romanul omonim scris de Richard Matheson şi publicat în 1978, prezintă romantica [şi învechita] temă a cautării, a luptei pentru regasire a celuilalt.

Elementul enervant al poveştii [mi-e caracteristic să încep cu ce zgandără] poate fi reprezentat de succesul personajului şi de faptul că nimic nu iese rău, totul e la locul lui şi tot ce se cere e răbdarea parcurgerii pas cu pas a etapelor propuse pe parcursul filmului toate astea într-un film care pune în balanţă binele şi răul ca o consecinţă a acţiunilor fiecărui om în parte [ciudată descriere, nu?].

Actorii principali sunt interpretaţi de Robin Williams (Chris Nielsen) [wikipedia][imdb] şi Annabella Sciorra (Annie Collins-Nielsen) [wikipedia][imdb] iar pe parcurs apar printre alţii Cuba Gooding Jr. (Albert Lewis) [wikipedia][imdb] şi Max von Sydow (The Tracker) [imdb].

Pe scurt, bazându-se pe tema sufletelor pereche şi a regăsirii, filmul propune o viziune suprarealistă asupra morţii, asupra vieţii de apoi. Majoritatea acţiunii are loc în lumea de dincolo şi ceea ce poate loveşte puţin în orgoliul personal al criticului din fiecare este că în această poveste este propusă o viziune pur ego-centrică asupra „locului” de după [unii îi zic Rai/Iad, alţii nu], dar... este propusă într-o manieră foarte placută [şi ochiului şi minţii şi poate chiar şi animăluţului din noi, numit „vanitate”]. Dincolo de concret, sunt câteva idei adânci inserate... iar una dintre ele ar putea fi că Raiul ar fi acel loc pe care-l creem din timpul vieţii, acumulând experienţe plăcute care ne saltă un pic câte un pic spiritual [nu se ştie încotro]. Dar şi că în viaţa de după acţiunile sunt ecouri ale vieţii reale. Pare interesant.

Pentru a nu se depărta foaaarte mult de ideologiile prezente [în fapt la vremea sa, filmul a fost criticat pe această temă, unii considerându-l un fel de neo-kitsch fără fundamente], avem tema morţii, a legăturii dintre dincolo şi realitate, a plecării de-aici, a lumii de după, a suicidului, a regulilor impuse şi a contrastului dintre lumea bună şi lumea rea [Rai şi Iad]. Privitorului însă îi pasă mai puţin de filosofia din spatele poveştii căci este cel mai probabil furat de peisajele şi decorurile superbe fie ele colorate sau obositor de gri. Autorul romanului după care este realizat filmul (Richard Matheson) recunoaşte însă că lucrarea este poate cea mai bună a sa şi că deşi prezintă o poveste suprarealistă, doar caracterele sale sunt fictive, acţiunea în sine fiind documentată după experienţele altora. Ei bine.. aşa ceva e tare greu de crezut dar cică-n carte se dă o ditamai bibliografia care a fundamentat baza „ştiinţifică” a romanului.

Dacă fiecare are locul său în Rai şi viziunea Iadului din acest film permite fiecărui om să aibă un loc al său, mult mai gri ce-i drept şi guvernat fiind de cu totul altfel de reguli. Totuşi, acestea-s elemente `neinteresante`. Rămâne la aprecierea fiecăruia ce inţelege din acest film.

Pentru a nu rămâne dezamăgiţi [voi ăstia care poate veţi viziona filmul] vă spun de pe-acum că e un film optimist, „uprising”.. care poate sensibiliza destul de mult dar într-un mod raţional mai degrabă decât emo şi e unul din acele filme de urmărit cu prietena/prietenul sau într-un moment de repaos complet de la `isteria personală` caracteristică (cu toţii avem aşa ceva aşa că nu te simţi ofensat).

Resurse:

Filme-n care-i mai poţi vedea pe actorii principali:

Annabella Gloria Philomena Sciorra (dn: 24 Martie 1964)

Romeo Is Bleeding [1993] crime/dramă
Find Me Guilty [2006] comedie/dramă

Robin McLaurim Williams (dn: 21 Iulie 1952) [imdb]

The Night Listener [2006] thriller/dramă
The Final Cut [2004] thriller/SF
Bicentennial Man [1999] dramă/SF
Jacob the Liar [1999] dramă/comedie
Patch Adams [1998] comedie/dramă
Good Will Hunting [1997] dramă
Dead Poets Society [1989] dramă
Good Morning, Vietnam [1987] comedie/dramă
Death to Smoochy [2002]
Flubber [1997]
Jumanji [1995]
Mrs. Doubtfire [1993]
Hook [1991]

Cuba Gooding, Jr. (d.n: 2 Ianuarie 1968) [imdb]

Men of Honor [2000] biographic/dramă
Instinct [1999] dramă/thriller
As Good as It Gets [1997] comedie/dramă

Noapte Alba Europeana la Bucuresti

2007-09-20T12:32:00.000+03:00

În weekendul care bate la uşa cortului, Bucureştiul va oferi încă o noapte albă (de parcă duce lipsă). Pe 22/23 septembrie între orele 18:00~04:00 organizatorii (Primăria Capitalei, prin ArCuB) vor oferi spectacole de stradă, teatru, parade, concerte în aer liber, proiecţii laser pe Casa Poporului şi pe Dîmboviţa.

Prin acest eveniment, Capitala noastră gri intră cică in clubul noţilor albe europene şi se va sincroniza cu nopţi albe in Roma, Paris, Bruxelles, Riga şi Madrid. Totodată, precum în celelalte `nopţi albe` de care-am avut parte anul astă, muzeele, teatrele şi expoziţiile vor fi deschise publicului, cu acces moka (cele care au pregătit ceva).

Punctele fierbinţi ale evenimentului vor fi marcate pe hartă de Centrul vechi, Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei şi râul Damboviţa iar organizatorii promit „220 de minute de muzică, 360 de teatru stradal, 375 de minute de acrobaţii şi sute de artificii”.

În centrul vechi, pe Lipscani şi Smârdan, 50 de artişti torinezi işi vor prezenta creaţiile meşteşugăreşti.

În zona Pieţei Constituţiei, Trupa Saltimbanco Italiano (formată din artişti italieni şi polonezi, cu sediul în... Dubai) va susţine 3 spectacole, "Carnival Show”, ”Puppets Parade” (păpuşi de 4 metri mărşăluind pe străzi [iui!]) şi "Vertical Concert" (artiştii vor susţine reprezentaţii suspendaţi în aer).

Trupa de teatru Malabar (Franţa) va oferi spectacole de acrobaţii pe un car alegoric (reprezentaţia Helios II).

În Piaţa Constituţiei vor concerta Zdob şi Zdub şi Proconsul, poate şi alţii.

Un alt eveniment interesant va fi asigurat de Festivalul „Urban Art” care va reuni aproape 40 de proiecte ale diferitor artişti români, având ca prim suport de manifestare, proiecţia de imagini, holograme pe Casa Poporului şi apoi pe apa Dâmboviţa (de la ora 2:00, in dreptul Bulevardului Libertăţii).

După ora 02:00 muzica va fi asigurată de DJ Internullo, DJ Andy şi DJ Wanda.

Teatru:

Bulandra - "O poveste evreiască" (ora 20:00)

Nottara - „O Noapte furtunoasă” (ora 18:00); "Cui am onoarea să mă adresez?" (ora 21:00)

Odeon - "Ultima femeie a seniorului Juan" (ora 19:00); "Milonga publică" (ora 22:00, prezentat pe o scenă montată în faţa teatrului)

Teatrul Mic - "MadyBaby.edu" (ora 21:00, la Teatrul Foarte Mic)

Comedie - "Poiana Boilor" (ora 19:30)

Ţăndărică - "Pacală" (ora 18:00)

Creangă - "Pinocchio" (ora 18:30)

Evreiesc - "Trubadurii" (ora 20:30)

Tănase - "Dai un ban, dar face!" (ora 18:00)

Metropolis - "Jocul de-a adevărul" (ora 18:30)

Masca - "Doi gemeni veneţieni" (ora 21:00)

Opera Comică pentru Copii - "Întalnire cu vedetele Operei Comice" (ora 23:00).

Muzee şi galerii:

Muzeul Municipiului Bucureşti

Curtea Veche-Palatul Voievodal

Muzeul Memorial "C.I. şi C.C. Nottara"

Colecţia de Artă Plastică "Fr. Storck şi Cecilia Cutescu Storck"

Muzeul Memorial "Dr. Victor Babeş"

Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu"

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Casa Memorială Tudor Arghezi,

Casa Memorială George şi Agatha Bacovia,

Casa Memorială Ion Minulescu - Claudia Millian,

Casa Memorială Liviu Rebreanu şi Fanny Rebreanu,

Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului (Mogoşoaia).

Alte locaţii:

Arcul de triumf – deschis pentru vizitare

Resurse:

Cum să te imbraci? [weather.com] [weather underground]

Îmbracă-te cum vrei dar sâmbătă 22 septembrie vor fi în timpul zilei ~21°C cu posibilităţi minime de ploaie, iar în noaptea cu pricina vor fi ~6~7°C cu cer parţial noros.

Informaţii:

http://www.ziua.ro/prt.php?id=226817&data=2007-09-19
http://alternativ.ro/stirea/stirea/expozitie/festivalul-urban-art-2007
http://www.evz.ro/article.php?artid=323213
http://www.prwave.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=5598&Itemid=1

If Only

2007-09-19T17:07:00.000+03:00

Am văzut astă-noapte un film luat la plezneală de pe net.. [unul din ălă pus într-un folder „cel mai tare film”/”incredibil”/”super filmul asta, merită tot downloadul”/”cel mai frumos film pe care l-am văzut să-mi ziceţi dacă v-a plăcut”/”cel mai penibil mod de-a ma face de râs chiar şi pe net acolo unde nimeni nu-mi ştie moaca mea de român prostănac”... uff.. i should stop]

Filmul cu pricina se numeşte „If Only” [wikipedia] [imdb] şi probabil că era musai să-l văd de vreme ce în ultima vreme tind să devin a genuine-misogin. L-am văzut. Femeia din mine a plâns cu muci [undeva acolo inside]... fiind încă o dată exploatată ideea de-a iubi pe cineva şi a-l pierde. Critic obscur fiind .. am putut să declar .. ceva de genul „uite! În sfârşit un film în care se pupă şi mor amândoi.. chiar dacă nu în aceeaşi ordine a lucrurilor şi chiar dacă până la urmă de fapt unul rămâne în viaţă (ce-ncurcătură!!)”.

Cu dedicaţie pentru toţi asiaticii care-mi citesc blogul [dar you tube duce lipsă de trailerul original de la mama lui]

Treptat treptat Teoria Stringurilor [wikipedia] ajunge să fie banal folosită în filme de orice fel.. ceea ce-mi place mult. Aici .. poate o vagă impresie e dată de „a doua şansă” sau „schimbarea locului” [cine moare până la urmă]. Sper sa fiu cât se poate de vag.. dar totuşi să stârnesc ceva interes pentru film. Eu unul zic că merită văzut.

Actorii principali sunt Jennifer Love Hewitt [Wikipedia][imdb](aka Samantha Andrews) şi Paul Nicholls [Wikipedia] [imdb] (aka Ian Wyndham)… doi îndrăgostei care petrec aceeaşi zi de două ori. Prima oară se întamplă ceva, a doua oară altceva. Dramatic, romantic, filmul totuşi mi-a părut a avea nişte idei foarte puternice în spate despre ordinea lucrurilor şi despre consecinţa acţiunilor noastre.

Filmul mi-a amintit de „What Dreams May Come” [cu Robin Williams] despre care mai mult ca sigur că voi avea o însemnare A.S.A.P. Tema până la urmă e foarte răspândită, ţine probabil de romantism şi permite filmelor să `arate` ce pot face unii oameni pentru jumătatea lor.

Vizionare plăcută!

Resurse: Alte articole pe temă, de pe blog

Pangea Day

2007-09-18T13:22:00.000+03:00

Trimis de: sizeframe

So… sizeframe mi-a adus la cunoştinţă despre acest proiect. Am vaga impresie că auzisem acum ceva vreme de aşa ceva. Pe scurt… o iniţiativă nouă, un eveniment în care se vor viziona filmuleţe create de oricine pentru oricine într-o videoconferinţă globală pe 10 Mai 2008 şi cel mai probabil o tentativă de sensibilizare a oamenilor prin intermediul filmului.

Cei ce vor sa participe cu filmuleţe proprii trebuie să se inregistreze pe situl oficial al campaniei şi-apoi să trimeată pe un canal dedicat de pe youtube propria creaţie.

Evenimentul va avea loc pe 10 Mai 2008 şi constă într-o videoconferinţă globală între mai multe locaţii (New York City, Rio, London, Dharamsala, Cairo, Jerusalem şi Kigali) care va dura patru ore, timp în care vor fi transmise pe canalele media propice, filmuleţe, discursuri şi muzică în ton cu mesajul campaniei.

Get involved!

Resurse:

http://www.pangeaday.org/
http://www.youtube.com/user/pangeaday
http://en.wikipedia.org/wiki/Pangea_day
NEW YORK: MEDIA INFORMATION EXCHANGE GROUP`s BLOG

Ne pare rău

2007-09-17T21:33:00.000+03:00

Ne uitam într-o zi la femeile din jurul nostru. Aveam se pare tendinţa de-a privi admirativ ceea ce se perinda prin faţa noastră. Dar ne-am dezmeticit atunci când unul dintre noi a concluzionat: „Câtă prostie!”. Aceasta brutală ruptură a tăcerii ne-a facut să ne uităm unii la alţii puţin miraţi de curajul celui care stricase momentul. Aveam de ales... îl luăm la tocat mărunt şi-l certăm pentru atitudinea sa anti-socială sau, ceea ce am şi făcut, dăm noroc şi bem pentru asta.

„ –[...] Îi arătam acum câteva zile .. nişte poze cu mine.. făcute cu diferite ocazii. Şi în câteva aparea şi fosta. M-a întrebat cine era. I-am zis. Nu s-a putut abţine şi mi-a zis că-i urâţică sau că poate nu a ieşit poza cum trebuie.

- Pai si de ce ai lasat-o să zică aşa ceva?

- Ei ... ce mai era să-i zic? Da.. să-mi lase-n pace trecutul .. căci şi ea la un moment dat va fi o poză cu femeile din viaţa mea?

- DA!

- Pai lasă că .. nu-i capăt de lume! [...]”

De ce oare facem acele compromisuri ale personalităţii proprii exclamând câteodată „eu şi femeile din viaţa mea” ? Pentru că ne place. Dar... pentru că nu avem personalitate? Saaaau pentru că la un moment dat va fi nevoie să dăm vina pe cineva când tot ce va fi fost de capul nostru se va fi fărâmiţat într-o irelevantă sumă de praf cenuşiu în bătaia vântului? Clar! Clar că ne place ideea de noi şi extensia chiar dacă cruda realitate ne face pe noi să fim nişte prezenţe atârnânde.. dar la fel de clar.. e că la un moment dat .. va fi vina lor pentru tot. E plăcut.

Tot unul dintre noi... un personaj cât se poate de misogin (dar atipic... căci este femeie) zicea la un moment dat ceva de genul:

„ Ştii ? Mă sperie începuturile! Poate de-asta şi trag atât de mult de mine cu ce am în prezent. Şi nu neaparat că mă sperie pe cât mă obosesc! Pentru că trebuie să-ţi pui faţa aia de femeie bună, inocentă şi înţelegătoare şi trebuie (musai) să zici o grămadă de tâmpenii doar pentru că lui îi place să audă aşa ceva. [...]”

Adevăr grăise ea atunci. Noi suntem nişte idioţi de multe ori. Şi ca şi ele ajungem să facem lucruri atât de imbecile încât (n-am întâlnit aceasta tendinţă doar la mine) chiar sperăm că dacă vreodată cineva aude de-aşa ceva, să devină mut, orb si surd.. brusc... iar pentru şi mai multă siguranţă ar putea sa ajungă şi dislexic şi cu vreo pareză (oferă oarece redundanţă) [da da! Suntem răi.. adică dăm şi impresia asta.. de fapt noi nu suntem].

Totuşi ea punctase un lucru cât se poate de important: „începutul” / „frica de început” / „oboseala acestui nou inceput”. Se pare că ne blazăm gând cu gând şi trăim cu încetinitorul o continuă excitaţie a convenientului.

Înapoi la subiect...

Când noi cunoaştem pe câte o ea, „a brand new `ea`”... suntem tentaţi să ne placă.

„Băi! Îţi zic! Nici nu-mi vine să cred că am cunoscut-o! E super draguţă.. dar iţi zic sincer... e şi foarte deşteaptă! [uau!] Mai că nici nu-mi vine să cred ca am fost la locul potrivit.. şi-astfel am întâlnit-o [no shit! o dăm în intervenţii divine deja.. superb]”

Şi suntem minunaţi de prezenţa ei şi avem un nou scop în viaţă. Evident că vom fi cumpătaţi şi că e doar un fel de-a zice cu scopul şi cu viaţa.. pentru că... ştim că nu ar avea cum să devină centrul universului nostru... Nu că nu ne-ar placea aşa ceva.. dar suntem mai puternici de-atât. Totuşi .. oare cum ar fi? Şi deşi suntem persoane cerebrale şi punem accent pe diversitatea minţii ei... minunăţia parcă e proporţională cu dimensiunea sânilor ei, lungimea părului, a gradului de rotunjime a părţii dorsale... iaaar dacă se poate să fie şi invers proporţională cu dimensiunea ei.. aşa luată ca un întreg.. atunci e perfect! Parcă ne-a pus Dumnezeu mâna în cap [ce expresie puternică .. şi oare ce face Dumnezeu cu mâna în capul nostru? Vânt?]. Ei.. dar astea-s gânduri rătăcite fără sens parcă nici nu-s ale noastre... căci noi chiar nu gândim aşa.. suntem ceva mai curaţi. Şi „uite!” nouă ne plac mult ochii ei. Sunt superbi [bine.. se mai întâmplă ca ea să aibă strabism dar are vreo relevanţă ? Niciodată! Poarta sufletului e tot acolo şi ne arată aceleaşi lucruri minunate.. o lume pe care vrem să o explorăm].

Şi de ce oare să nu ne placă „ea”? De cele mai multe ori descoperim că ea este o persoană liniştită, cumpătată, atentă cu ea dar atentă cu cei din jurul ei, o persoană imaginativă dar totuşi cu picioarele pe pământ, visătoare.. a scris chiar si poezii la un moment dat şi-ar vrea să mai scrie; o persoană cultă care a citit foarte mult de placere dar care din păcate nu a mai avut timp în `ultima vreme` de aşa ceva; o persoană care ascultă muzică bună, chiar şi clasică – nu mai ştie clar cum se numesc compoziţiile ei favorite dar îţi va zice data viitoare; o persoană care apreciază foarte mult filmele necomerciale ba chiar şi alb-negru dacă se poate – sunt frumoase.. şi nu se compară cu prostiile de-acum, chiar dacă.. recunoaşte ea.. îi mai plac din când în când .. comediile astea noi şi stupide.. o relaxează; cel mai probabil este o persoană care se rasfaţă cu ciocolată fină, chiar dacă ştie că trebuie să se oprească, să nu se facă „grasuţă, dolofană, cât o balenă” [cam aşa zic ele despre.. ele.. ceea ce-ar trebui să dea de gândit... mmm.. e clar că-s auto-ironice de felul lor.. ceea ce e splendid.. poate chiar open minded]. Cel mai mult ne suprinde sinceritatea ei.. şi bucuria cu care ne împărtăşeşte trăirile ei.. siguranţa cu care împlineşte acest fapt. Nu? Ne place că e sinceră şi că reuşeşte să fie ironică cu ea însăşi... Sigur e o persoană de calitate.

Iar dacă totul merge bine şi mai departe [de la a patra, a cincea întâlnire.. nu de alta dar la primele întâlniri.. pur şi simplu nu vroiai să o întrerupi când povestea atât de jovial .. despre ea; adică eşti conştient că ai fi stricat ceva frumos.. şi eşti împăcat cu gândul că nu ai avut nici cea mai mică intenţie să faci acest lucru.. semn că tare mult o placi şi că te potriveşti cu ea], vei descoperi după ce-i vei povesti câte ceva despre tine [cât poţi şi tu.. că na.. o laşi pe ea să vorbească, să completeze.. îţi place mult acest lucru]... că şi ei îi place să rupă timbrul de pe pachetul de ţigări, că şi ei îi place sa adoarmă seara cu muzică clasică în căşti. Şi pe ea aproape ca o orgasmează [pardon, o face să fie fericită atunci] când priveşte răsăritul de soare. Şi ei ii place să facă baie cu lumânărele [bine.. tu eşti cam gay la faza asta.. dar nu te poţi abţine.. chiar îţi place]. Şi ei îi plac câinii de vânătoare şi şi-ar dori mult unul... chiar dacă totuşi .. dacă se gandeşte mai bine şi-ar lua un bişon (asta însă doar din cauza mamei sau surorii mai mici). Şi ei îi plac plimbările. Mai mult chiar, ca şi tine, le preferă pe cele de la apus de soare sau pe-alea tărzii în noapte prin parcuri sau cele pe ploaie maruntă... care-s atât de romantice (asta dacă e ploaia calduţă.. căci e cert ca are ceva probleme şi răceşte unde nu trebuie [iar tu nu vrei aşa ceva]).

Un vis devenit realitate... Te gândeşti că ai să fii fericit având un om ca ea alături.

Dacă totul merge bine după încă câteva întâlniri, vei afla că eşti al doilea bărbat din viaţa ei. Şi mai mult ca sigur, ai fi fost primul dacă ar fi ştiut ea să-ţi explice şi să te convingă [adică să nu o iei după aia cândva la întrebări] că atunci când era mică a căzut pe spătarul unui scaun sărind cu cearceaful de pe dulap... moment de mare durere căci a sângerat ceva ceva şi s-a speriat rău, fapt din cauza căruia nu a mai sărit niciodată de pe dulap... Bine, i-a trecut în câteva luni şi se căţăra din nou pe unde apuca... Da, ştie! Ştie că era tare nebunatică în tinereţe... acum însă e cât se poate de liniştită.

Îi plac florile. Dar nu trandafirii... Adică da, sunt frumoşi dar.. ştie ea? Poate aşa .. în buchet mare.. şi cu o ocazie specială.. pentru că altfel, mesajul lor e atât de blazat, comun şi comercial încât e mult mai bine fără. Şi apropo de astfel de lucruri... ea nu prea pune accent pe imagine.. Clar îi place să se aranjeze bine dar nu se strofoacă să arate bine pentru alţii.. ci pentru ea. Apreciază lucrurile de bună calitate, chiar şi chilipiruri... Uite, de exemplu.. a văzut ea.. la Zara o bluză foarte frumoasă pe gustul ei [chiar dacă zice ea, la Zara de obicei nu au decât tâmpenii.. nici nu trece pe-acolo.. pe la fiţoşi.. dar s-a doar întâmplat ca o prietenă de-a ei s-o târască acolo fix când aveau aceasta bluză excepţională..] care era şi la reducere.. costa doar 80RONi şi ai să ai ocazia să o vezi.. în curând, căci nu s-a putut abţine, a cumpărat-o! Şi ca să se simtă bine.. şi-a luat şi nişte cercei fantezişti... Sigur or să-ţi placă şi aia..

Detestă Ziua Îndrăgostiţilor... iar dacă ar fi să fie vreodată să faceţi ceva cu această ocazie atunci ar trebui sa fie ceva minimalist, ceva intim... Dar ar fi ok sa nu faceţi nimic.. Sau..?

Nu-i plac bijuteriile de aur. Sunt groaznice! Alea din argint sunt însă acceptabile – alea fără pietre, lucrate finuţ... chiar dacă recunoaşte că a văzut unii cercei, unele inele, unele medalioane cu pietre .. superbe. Erau ele, pietrele mari.. dar.. chiar ar fi purtat aşa ceva chiar dacă ştii şi tu [deja ştii] că îi plac bijuteriile fără pietre.

Oricum ar sta lucrurile .. tu eşti interesat de ea.. iar ea.. clar este interesată de tine... E bine căci se ştie deja un lucru.. eşti următorul (al doilea) ei bărbat.. totul e perfect. Parcă nici nu mai ai răbdare. Fiecare zi o parcurgi cu gândul la ea.. aşteptând momentul întâlnirii.. pentru ca ea să-ţi mai spună câte ceva despre ea... Şi de fiecare dată... te pregăteşti pentru acel moment. Te odihneşti, te aranjezi.. totul e bine. Şi ea face la fel. Iar seara, după ce te-ntorci acasă.. dormi. Dormi bine chiar. Nu că ai fi obosit.. dar e bine să dormi.

Te gândeşti chiar să-i faci cadou ceva special... ar putea fi puiul de pisică pe care-a zis că şi-l doreşte mult. Ştii tu.. aţi avut la un moment dat o discuţie când îţi zicea că vrea un câine.. un bişonel... şi ştii că la următoarea întâlnire se gândise deja foarte serios la cum ar fi dacă ar avea pisică. îi plac animalele... Are un suflet mare. Vrea să-şi ia şi plante de ghiveci. A văzut ea nişte cactuşi frumoşi. Nu de alta dar dacă şi-ar lua altceva ar uita să le ude.. şi nu vrea să i se ofilească florile.

Dar oare ar interpreta greşit gestul cu pisica? Ciudat.. nu prea poţi să iţi dai seama cum ar reacţiona.. Deşi ea ţi-a tot povestit `cam totul` despre ea.. despre ce ii place şi ce îi displace.. unde este oare eroarea.. de ce nu poţi fi sigur? Poate e vina ta.. Da! Clar.. E clar că tu băteai câmpii luând-o cu mintea pe la Poplaca în timp ce ea-şi punea sufletul pe tavă ţie. Trist! Ar trebui să fii mai atent! Poate totuşi ar fi mai bine să ii iei nişte bomboane fine de ciocolată... De-alea ambalate individual şi puse într-o cutiuţă draguţă. Bine... cutiuţă? Ei.. ceva mai mare dacă se poate. Da, o cutie de bomboane .. şi o invitaţie la un film vechi .. că vă place amandoura ideea.

Filmul... data viitoare. Te consumi un pic.. căci ei i-a fost rău .. în ziua cu filmul.. Nu-i nimic.. se mai întâmplă.. A pardon, să nu se înţeleagă greşit! Tu te consumi că-i e ei rău.. nu că n-aţi petrecut timpul acela programat împreună. Se face ea bine. Te gândeşti că dacă e ceva mai serios.. să mergi tu cu ea la doctor. Nu suporţi gândul că nu i-ar fi bine. Asta ar trebui să te pună un pic pe gânduri. Îţi aminteşti de data aia .. când ţi-era rău şi te-ai dus la ea.. să o vezi. Ea ţi-a zis atunci „du-te la doctor!” şi ţi-a dat o pastilă. Ce fel de om eşti tu dacă nu ai grijă de tine? Oare de ce nu te-ai dus la doctor? Te vei duce! Clar.. dar mai întâi vrei sa mergi cu ea la doctor.

Mereu iţi vei aminti prima oară când aţi făcut dragoste. A fost şi va rămâne sublim... acel prim moment când i-ai explorat trupul în tihnă.. A fost superb.. chiar dacă era un mic stres ca pot apărea ai ei acasă (pentru că nu se simţea comod la tine pentru prima oară). În fine.. poate faza cu părinţii a fost un pic exagerată.. adică.. aveau si ei program fix la serviciu.. si dura mult. Dar să nu te mai gandeşti la aşa ceva. Momentele acelea unice cand ii explorai trupul, când ii simţeai fiecare rasuflare, fiecare zvâcnire, când mâinile tale parcurgeau întreaga istorie a senzaţiilor de la un capăt la altul .. al trupului ei .. pe care sigur n-ai să-l uiţi niciodată. Ştiai că eşti al doilea ei bărbat. Aveai însă încredere că fiind o persoană intuitivă, deschisă la minte.. se va lăsa liberă simţirii si va cuprinde.. pulsul momentului ca şi tine. Aşa a şi fost... ai avut dreptate! E un om deosebit.

Timpul trece.. şi deja poţi povesti multe... Ai început sa petreci mult timp cu ea.. şi nu prea ai mai avut timp de amicii tăi.. Ai vrut sa ieşi cu ea si cu amicii tăi .. dar .. nu prea a vrut. Şi ştii bine.. ca a fost o greşeală să insişti.. daa.. iţi aminteşti cearta aia in care ţi-a zis ca nu-i plac amicii tăi... Poate o zice in necunoştiinţă de cauză.. căci nu prea îi cunoaşte.

„ – Ce faci omule! Nu te mai vede lumea la faţă de ceva vreme!

- Ei .. uite ce sa fac.. ocupat până peste cap.

- N-ai mai dat si tu un semn de viaţă ceva..

- Păi .. serviciul imi răpeşte mult timp in ultima vreme!

- Pari cam obosit...

- Da.. n-am dormit bine in ultimile zile .. Hai ca tb sa plec!

- Bai .. ce sa zic... hai sa iesim zilele-astea

- Desigur! Salut! „

Oare cum va fi mai departe?

एरसे ऎंड रेविन्द

2007-09-11T22:11:00.000+03:00

erase and rewind

reeditare

2007-08-12T15:08:00.000+03:00

Cum ar fi daca as bate din palme si totul s-ar schimba brusc? Cum ar fi daca-s putea asa ceva si ... trecand peste "dar nu pot.. mama ei de viata".. cum ar fi daca-s cunoaste un astfel de om... m-as da oare bine pe langa el?

Revin cica. Cu forte proaspete? Nu! Mai degraba cu forte 'proastepe'... Daaaar revin. Stau un pic [iar tu stai cu mine] .. si ma gandesc cat de frumoase-au fost unele zile de cand m-am declarat prea curva [dar intelectuala spre deosebire de altii] .. pentru a mai scrie pe-aici. Intr-un fel ..a fost o vacanta de la mine.. Deloc cautand odihna.. ci ruptura. De mine ... Frumos de incercat...

Un om din jurul meu .. a gasit o exprimare [iar eu nu :-?? ] ... legata poate de astfel de momente. A "muri". ... "atunci cand am murit" .. si tot asa. Ori.. cat de interesante sunt jocurile astea cu idei, concepte, cuvinte? Cuvintele dor. Si ideile dor.. dar n-ai cuvinte pentru durerea de-'acolo'. Dar ea exista. Sa murim la nesfarsit caci asta ne place sa facem. Unii din lene, altii din neadaptare, altii din prostie sau ca sa copieze .. pentru a avea o viata tumultoasa si plina de... neasteptat.

De-acolo vin eu acum.. din taramul "mortii". Dar zau daca-mi dau seama daca nu cumva eram mort pana sa mor. Cred ca da.. e mai interesant asa. Sau nu, mai complicat.

Astept sa-mi vina cheful.. de schimbare.. si cred ca vreau din nou un blog..
Dar unul care sa nu mai intre in rezonanta cu moartea altora [asa ca acesta...]. Poate unul stralucitor si cu floricele roz pe el pe undeva..

Oricum .. ca sa fiu cat se poate de patetic si sa-mi scurg starile pe-aceasta pagina.. din nou concluzii: ca am obosit sa "locuiesc" cu oameni mincinosi.. si-am obosit sa las de la mine, acolo unde altii ar lasa doar palme si injuraturi.

DAAAAR .. in rest.. am avut parte de momente frumoase.. cat sa-mi permita sa revin cu forte 'proastepe'.

ieei

smokin`

2007-05-24T09:54:00.000+03:00

Sug din tigara si par fericit. Trag cu toata pofta.. si ma identific cu placerea de-a suge din nenorocita de tigara. M-a prins, ma tine, nu-mi da drumul, imi place... ma ingenuncheaza in fata propriilor mele dorinte de-a scapa de acest viciu complementar stilului meu de viata. Umilit de vointa mea nula ma intreb .. pana cand si pana unde va dura acest dezastru al simturilor, aceasta abolire a dreptului la sanatate la care particip ca un infocat suporter.

E diabolica treaba. Imi fac rau cu zambetul pe buze uneori .. iar alteori doar cu o perfida preocupare pentru propriul ego. Sunt nervos? Bag o tigara. Ma plictisesc? Mai bag una! Am primit o veste proasta? E timpul pentru o tigara. N-am ce face cu mainile? Nu-i nimic, o tigara-mi va reda acea vitalitate de miscare. Ma simt exclus dintr-o discutie? Las` ca imi aprind o tigara, timp in care voi concentra mult mai bine atentia pe firul discutiei astfel incat.. cu o confidenta de invidiat .. nascuta doar din fumul care cuprinde acel loc, voi reveni in forta in discutie. Si tot asa...

Si totusi... tigara ma omoara putin cate putin.. si-mi fura strop cu strop vitalitatea...

Asa gandind.. ce poate fi mai pervers decat sa fumez in timp ce gandesc aceste lucruri? Cat de impotriva pot eu fi relationat cu aceasta inventie dementiala a omului si totusi cum simt eu nevoia sa-mi formulez in minte acest manifest anti-tigara .. in timp ce fumez. TWISTED!

M-am gandit la lucrurile cu care am asociat tigara. Am obosit, neterminand lista. E imensa. Nu fumez in timp ce fac sex. Asta-i inca bine :) Si nu fumez in timp ce mananc.. dar au fost exceptii. In rest? Cand dracului nu fumez?

Totusi... o lista clara s-a nascut din aceasta disociere a sinelui. Fumez intotdeauna si fara exceptie:

cand ma trezesc dimineata, dupa ce ma duc la baie;
seara, inainte de a ma culca, musai .. fumez o tigara (ca doar na.. voi dormi si-asta inseamna ca nu voi putea fuma pentru nu stiu cate ore);
cand intru sa fac dus, in cada;
cand scot cainele afara, tura scurta, o fac cu tigara in gura;
cand ma pregatesc sa plec undeva, cu cateva minute inainte de a pleca;
la 10 minute dupa ce am mancat ceva mai consistent;
cand plec de-acasa, in drum spre metrou, la jumatatea drumului imi aprind o tigara;
cand ies din metrou daca am mers cu acesta mai mult de doua statii inspre oras si in orice situatie daca merg cu metroul inspre capatul orasului;
cand astept pe cineva mai mult de 5 minute;
cand ies din metrou spre Institut;
cand ma intalnesc cu cineva din obligatie, musai cu 5 minute inaintea punctului de intalnire;
cand stiu ca father urmeaza sa apara in urmatorul sfert de ora;
cand intalnindu-ma cu cineva, stabilim sa mergem intr-un loc pe care nu-l agreez;
cand nu inteleg de ce un om cu care vorbesc se pune crucis intr-o problema fara sa-si explice pozitia;
cand stau la vreo coada mai mare de 15 persoane si locul imi permite;
cand astept in parcul de la eroilor pe cineva, imediat dupa ce am ajuns acolo;
cand merg pe digul de la lacul morii, la cateva minute dupa ce am ajuns;
cand ma gandesc la ceva intens dar zgomotul de fond din jur imi ingreuneaza procesul de gandire;
cand tocmai m-am despartit de 'ea' si-n ciuda dorintei mele nu a fost chip sa facem sex (da, stiu.. trist);
cand tocmai s-a consumat o cearta cu "autoritatile" din care n=am iesit cu nimic bun;
cand ies din metrou la universitate si astept pe trepte, spre teatrul national; la fel cand ies spre muzeu si ma opresc in statia de autobuz de la statui;
cand ies la suprafata la Unirii2 cu gandul de-a intra in Unirea Shopping Center;
cand sunt pus pe hold, la telefon;
cand imi dau seama gandindu-ma la trecutul apropiat, ca intr-o discutie, eu am gresit fara sa-mi dau seama afectand clar persoana cealalta;
deocamdata atat imi vine in minte...

Asa 'judecand' lucrurile .. facand cateva scenarii posibile [combinatii] .. cel putin 10 tigari pe zi sunt fixe, exista oricand si-n orice zi.

So... let 'us' stop this!

Timpi de asteptare

2007-05-17T11:54:00.000+03:00

M-am inscris [din lipsa de preocupare ?] pentru referendum, sa fac parte din comisia unei sectii de votare. Referendumul prin care se hotaraste da sau nu pentru Base. Am zis s-o fac si pe-asta.. ca sa vad si eu cum merg treburile. Pentru mine era totul simplu. Ma duc, ma inscriu, mi se dau date de contact, ma intalnesc, stabilesc, zambesc, totul fain si frumos.

Ei bine.. Nu stiu daca ma pripesc sau nu .. dar cred ca lucrurile in politica stau intr-un anumit fel. Pentru ca acum, abia dupa patru zile de cand m-am inscris, am reusit sa fac rost de un numar de telefon, sa sun si sa stabilesc o intalnire. De ce? Bad karma? Presedintele sectiei mele nu avea numar de telefon. Si cand era vorba sa aiba... se retrasese. Si dupa asta.. un nou presedinte si-a facut loc. Dar vai vai vai .. trei numere de telefon.. si niciunul bun. Si asta dupa timpi mari de asteptare ["nu stim daca i-a fost acceptata cererea primului presedinte"]. In cel mai din urma " In cele din urma" am aflat ca e vorba de cu totul alt presedinte de sectie. A treia varianta...

Fara dar si poate... am trait intens sentimentul ca.. daca ai de facut un lucru in 10 minute si nu vrei sa-l faci .. apelezi la aparatul politic. Se va face.. si va dura doua luni.

Am dat o gramada de telefoane intr-o gramada de parti. Am fost in mai multe locuri. Si totul in mare parte degeaba. Sau poate nu vad eu bine lucrurile? Poate de fapt .. asa trebuia sa si fac.. Ca sa hranesc o entitate care abia de la un moment dat ma baga in seama? Sa-mi arat interesul? Sa fiu entuziasmat si orgasmat de beatitudinea acestui sistem minunat? "Tu`lai doamne" ca pacifistul convins din mine a intrat in coma zilele-astea si-am vrut sa kill them all.

In schimbul acestor nervi.. am putut insa sa vad un pic un pic cum stau lucrurile. Si de-o parte si de alta a baricadei pro/contra lui Base. Nu m-a mirat, poate doar m-a amuzat cat de indoctrinati sunt oamenii de ambele parti. Cum vad ei lucrurile in cea mai clara culoare posibila. Cum conving ei "mase" si "scaune" de oameni... Cat de justi si de directi sunt ei .... Si totusi cum trebuie sa-i astepti o ora ca sa-ti spuna o idee consumabila in 2 minute maxim.

Oare in politica ambiguitatea se plateste la minut? Asta ar explica clar bogatashii din aceasta "mirifica" sfera. Actually cand am zis "mirifica" m-am gandit [accidental] la "mirishtea care arde"... nu stiu de ce.

Asa merg lucrurile...

Un ochi peste verde

2007-05-14T15:49:00.000+03:00

Treaz, probabil că n-aş face asta decât accidental. Având însă ceva alcool la bord şi senzaţia de oboseală după un nesomn proliferat 2 zile, am profitat de urmările unei nopţi pline de discuţii pseudo-filosofice pentru a-mi întoarce mintea la nimicurile din jurul meu. Acele nimicuri care de fapt mă fac să mă simt bine, înviorat. Acele nimicuri.. în cazul de faţă se numesc ”plante”,”tufişuri”,”iarba”,”copaci”…

So.. profitând de Canon-ul unui prieten am pus obiectivul la mirosiri intense şi de-aproape asupra unei naturi încă prezente.. in campusul Politehnicii din Bucureşti. M-am gândit apoi că momentul mi-a prins tare bine.. şi că practic a mai mişcat un pic de ’impotenţiometrul’ admiraţiei şi trăirilor intense.. în mijlocul verdeţii [cel puţin eu m-am desensibilizat la astfel de lucruri şi chiar îmi pare ceva ceva rău]

Am făcut multe poze, iar pe câteva dintre ele vreau să le pun aici.

Povestea deşteptării

2007-05-10T01:44:00.000+03:00

De când lumea, cu nimic nu s-a comparat ca stare de bine proprie, liniştea oferită de un răsărit de soare. Şi tot aşa… greu pot fi comparate zilele când mă trezesc devreme cu cele când mă trezesc când cocoşul de ora şase e deja mort de bătrâneţe. Eram conştient că „cine se scoală de dimineaţă departe ajunge” şi îmi făcea bine acest lucru.

Totuşi, starea de sictir vizavi de tot ce mă înconjoară, motivaţia tot mai falsă şi mai slabă să particip la activitatea Institutului de Frecat Menta şi lipsa unor fundamente_afective_pozitive_stabile care să mă facă să funcţionez cum trebuie.. au instaurat starea generală de oboseală. „Oboseală” A BRAND NEW WAY TO SCREW UP THINGS. Aşa că .. „cine se scoală de dimineaţă departe ajunge” s-a depravat cu neruşinare însemnând fără dar şi poate „cine se scoală de dimineaţă cască toata ziua” – o regulă pusă totuşi cu ipocrizie, ca un reproş că oricum nu mă scol devreme (şi oricum .. tot casc toată ziua).

Chiar dacă mai fur o oră, două, trei din zi .. dormind ca un porcuşor fericit uitat în lumea lui .. odată şi-o dată tot trebuie să fac ochi şi să mă scurg din pat. Nu o fac cu plăcere. Şi nu zic asta pentru că mi-ar plăcea să dorm. Din contra, nu-mi place. E doar o necesitate pe care nu o suport, dar trebuie. A naibii regulă că trebuie să ne dormim o treime din viaţă.. [intrinsec totuşi pentru că dacă nu o facem tot o treime rămâne (că-i viaţa mai scurtă)]. O fac în schimb cu mare sictir.

So.. mare preţ de pus pe prietenul nostru cel mai bun în astfel de momente … ceasul deşteptător. Cel care niciodată nu se dezminte [că nu are cum] dar pe care ’îl învăţăm’ pe orice cale.. să tacă. E vorba de un război aici.

La început [In the begining] era doar un.. ceas [there was only one… … … clock]. Era ceas cu radio. Era extrem de agasant şi avea cea mai enervantă prezenţă posibilă prin posturile de radio care niciodată nu se prindeau cum trebuie [made in china, deh] şi prin alarma de buncăr care orice-ai fi făcut tu … te obliga să inventezi câte o înjurătură pe zi. Rutina era simplă. Ceasul suna. Făceam ochi. Îl lăsam să ţipe un pic după care mă ridicam din pat înjurând (ceasul). Era bine aşa deşi începeam ziua cu gânduri negre. Acel ceas… a murit intr-o dimineaţă când făcându-şi datoria cu stricteţe s-a izbit accidental de un colţ de bibliotecă aflat în partea opusă a camerei. Ciudat lucru că n-am avut nici cel mai mic regret. Eu eram fericit.

Timpul a trecut (o zi) şi un nou ceas.. de data asta mai robust dar tot cu radio şi tot cu ţârâitoare nenorocită .. şi-a făcut loc lângă mine.. fix la urechile mele maltratate oricum de mult zgomot. Nu vroiam să fac o regulă din ceas şi bibliotecă. Trebuia altceva. Am învăţat să îl închid.

Dar el ştia să sune după 10 minute căci nu nimeream din prima butonul care anula alarma. În cele din urmă nu a mai fost nicio problemă. Problema era că dormeam şi-astfel ratam minunăţiile vieţii [examene, cafele de dimineaţă cu câte o colegă (care oricum nu avea nimic de zis), etc]. Aşa că am vrut să mă ajut. Am pus ceasul deşteptător în bibliotecă iar pentru a-l închide trebuia să mă dau jos din pat.. şi era suficient pentru a mă trezi. A fost excelent. A funcţionat! 2 zile căci după aia s-a stricat (în mod inexplicabil desigur).

Timpul a trecut.. considerabil… pe lângă mine. Găsisem din nou motivaţii pentru a mă trezi singur. Era bine. Dar starea de bine nu durează ”niciodată forever”.

A urmat era alarmelor de la telefonul mobil. A ţinut mult. Funcţiona, mă trezeau şi nici nu aveam râcă pe ele… până într-o zi.. Am avut un telefon care la un moment dat.. a început sa nu mai funcţioneze cum trebuie. Aş vrea sa cred ca nu din cauza trântiturilor oarecum brutale din pat. Telefonul însă m-a impresionat.. pentru ca până şi închis … tot nu uita să sune la ora fixată. Dacă l-aş fi făcut praf.. aş fi rămas fără telefon. Ciudat lucru că la un moment dat .. el, telefonul .. s-a răzbunat pe mine. Şi-a stricat [intenţionat desigur] tastele de navigaţie iar reparaţia a ţinut doar 3 săptămâni după care a devenit ireversibilă starea lui.. astfel încât .. alarma sa urma să sune pentru totdeauna la o oră enervantă.

Au urmat alte telefoane.

Paralel s-a format un cult al trezirii în casă astfel încât cine se trezea primul îi trezea şi pe ceilalţi.. Deci, ei pe mine. Şi… cu un stil plăcut şi călduţ tatăl meu reuşea întotdeauna să mă trezească [”SCOALă bă În pi*da mă-tii!!!!”]. Mama pe de cealaltă parte ştia şi ea să fie eficientă [„ - La cât trebuia să te trezeşti?” „ - aaaaaaaaaaaaa” „ - La cât trebuia să te trezeşti??” „ - aaaaaaaaaaa … la şaaaaaaaaaaase juuuumaaaaaaaaateeeee!” „ - păcat, e opt fără un sfert” iar eu eram, în următoarele 5 secunde, deja în drum către baie. Era totuşi şase şi jumătate.

Era o luptă deja pe mai multe fronturi. Telefonul mobil fusese învăţat pe dinafară. El suna la ora lui .. dar când mă trezeam nu-l mai găseam.. îl descopeream apoi sub pernă [acolo unde putea să cânte chiar şi muzică românească că tot nu mă deranja]. Când nu era sub pernă îl căutam prin plapumă. De multe ori era între picioare (mă întreb oare de ce).

Părinţii pe de cealaltă parte îşi dădeau toată silinţa.. şi chiar dacă faţă de mama mi-am păstrat conştiinţa împăcată.. faţă de father totuşi s-a dezvoltat un simţ antipatic deosebit. Pentru că îi răspundeam, în minte, în ton cu modul lui de a acţiona şi de a mă trata în zori de zi. Până-ntr-o zi .. când am încurcat mintea cu realitatea iar gura mea imperfectă a postulat nişte înjurături deosebite. Mult timp după aceea n-am mai avut probleme cu el [decât de cu totul altă natură].

Rezistenţa mea la trezit devenise de invidiat. Dar totuşi deloc un lucru util. Ajunsesem capabil să reacţionez fizic la stimuli fără să pierd însă somnul. Telefonul era sub pernă, ai mei plecau iar eu „mă trezeam” să închid uşa după ei, telefonul fix suna şi suna iar eu răspundeam şi răspundeam, ’cipciricipitul’ agonizant al păsăricilor de-afară îmi viola intimitatea, lumina mă invita să mă dau dracului o dată jos de pe tărâmul viselor, iar eu… nimic! Reveneam în pat, dormeam.. şi-apoi încercam să-mi amintesc vag .. ce s-a petrecut.

Mi-am dat seama la un moment dat că sunt extrem de lucid şi de eficient când vorbesc la telefon dimineaţa… în timpul somnului. Mulţumeam pe toată lumea, iar eu mă întorceam apoi pe cealaltă parte. Recunosc că o ironie de genul asta mi-e pur caracteristică, la cât de aiurea sunt atunci când sunt treaz. Când mă trezeam, nu mai ţineam minte ce am vorbit la telefon şi uneori nici cu cine. A venit însă şi acea zi când un astfel de telefon stabilea o întâlnire oarecum importantă la o anumită oră. Primele ore ale zilei am simţit râca unei îndepărtate amintiri legate de oră .. şi-apoi de întâlnire. Dar defel.. identitatea apelantului. A fost crunt. M-a ”dezmeticit” puţin din regula somnului.

Într-un final .. tot degeaba. Devenisem conştient de ideea de motivaţie. Şi nu mă motivau prea multe lucruri. Mă bazam foarte mult pe cafea, de fapt devenisem dependent.

Totuşi, atunci când era musai să fac ceva şi ştiam că dacă dorm o să fie foarte nasol.. mă trezeam singur. Ceasul meu biologic, deşi ignorat dintotdeauna, funcţiona cum trebuie. Mă trezeam uneori cu 3 minute/cu un minut înainte să sune ceasul telefonului. Alteori şi mai devreme. Când însă eram prea obosit intervenea ’alarma’ ceasului meu intern – contracţii musculare puternice şi dureroase la piciorul drept [cu 3 minute/ cu un minut înainte de ora alarmei de la telefon]. Interesant…

So … e vorba de o poveste a motivaţiei până la urmă. Am avut însă ocazia să duc ideea mai departe şi să observ că e vorba şi de disponibilitate (care se fundamentează oricum pe motivaţie). Şi-am descoperit asta pentru că atunci când .. persoana pentru care am avut pentru o vreme disponibilitate maximă (atât cât pot oferi eu) mă suna şi întotdeauna mă trezeam. Iarăşi ciudat lucru că atunci când mă suna ea.. îi răspundeam, ştiam într-un fel că ea este [deşi nu era singura care mă mai suna de dimineaţă] iar în celelalte cazuri [ceilalţi oameni] nici măcar nu mă uitam la telefon … ajungea sub plapumă.

Disponibilitatea faţă de ea a scăzut însă alături probabil de motivaţie.. şi-astfel am revenit la războiul ticălos al ceasurilor deşteptătoare interne, externe, electronice, mecanice, umane.

Iată-mă ajuns în prezent, prezent în care am recurs la măsuri disperate prin numărul lor – patru telefoane mobile din care 1 cu 3 alarme, ceas deşteptător [n-am mai menţionat, dar e vorba de al 5-lea ceas deşteptător din istoria somnului meu], bileţel pus pentru cei din jurul meu şi multe gânduri de învinovăţire [înainte de somn] care să mă motiveze să mă trezesc devreme.

Asta a fost strategia mea de aseară. Azi dimineaţă concluzia era evidentă şi tristă:

- ceasul deşteptător era scos din priză;

- un telefon mobil era prăbuşit pe jos în trei bucăţi;

- al doilea telefon era în plapumă, închis;

- al treilea telefon era sub pernă;

- al patrulea telefon, pus la încărcat, avea 2 dintre alarme dezactivate iar a treia ştearsă complet;

- iar pe bileţelul lăsat de cu seară .. scria: „HaHa! Glumeţule !” [bun text, bun .. mă gândesc că father ar fi scris întreaga listă a înjurăturilor din limba română (evident, pe mai multe foi) concluzionând apoi cu un umil „dar nu te-ai trezit”].

Cât despre procesele mele de conştiinţă… se pare că nu am un respect prea mare faţă de mine.

Rămân neatinse totuşi şi destul de lucide ideile că un răsărit de soare întotdeauna îmi va face bine şi că o zi începută devreme va fi incomparabil mai reuşită decât oricare alta. La asta mai adăugam ingredientul „idioţeniei” mele, faptul că am devenit insensibil la lucrurile care îmi fac bine .. şi voila.

PS: aş vrea să-mi iau un ceas cu cuc. Să-l atârn deasupra uşii din camera de somn. Şi-s curios deja după câte zile va fi cucu-nfipt în cadran. Maxim 10… Abia aştept!

Music Days - Partea I

2007-05-06T00:22:00.000+03:00

[oare cine-ar citi atata?]

Intro

Îmi regăseam [căci asta se pare că ştiu să fac cel mai bine (fără să găsesc concret ceva, evident)] liniştea încercând să separ obsesiile de dorinţe şi dorinţele de gândurile fără de emoţii. Şi-am avut nevoie sa ascult multă muzică. Pe deoparte ca să mă pierd în ea, în admiraţia pentru aglomerarea complexă de gânduri, idei, sunete iar pe de altă parte ca să uit de mine cel faţă de care sunt din nou în dezacord.

Nu mi-am vorbit niciodată prea bine despre rolul muzicii pentru mine şi apoi în general. Câteodată nu mi se pare interesant să disec aşa ceva (ba uneori mi se pare că aş profana ceva sfânt), alteori sunt saturat de cât de mult şi de bine vorbesc ceilalţi despre muzică. [„aaaa… ce mult îmi place cum sună piesa aia.. adică sună aşa, nu ştiu cum .. dar îmi place mult, mă face să mă simt într-un fel … ieeeei”].

Cert este că sunt dependent de mp3ul telefonului meu cu dinte-albastru. Şi oriunde ies din casă mai departe de colţul străzii e musai să am căştile-n urechi pompând acorduri plăcute sau/şi zgomote electronice obsesive care să mă separe ireversibil de lumea din jur. Şi-n aceste zile am ajuns să am nevoie de acele căşti chiar şi când îmi scot câinele afară la o scurtă sesiune de mirosit şi marcat garduri. Şi lumea care mă cunoaşte, în parte.. a ajuns să fie enervată că nu-mi scot ambele căşti din ureche atunci când vorbesc cu ei. Lipsă cruntă de respect, nu ?

Încerc să nu mă desensibilizez şi să pierd, precum alţii au făcut-o încă dinainte de a-şi putea da seama, sensul asupra importanţei muzicii. De ce e musai să o ascultăm, de ce repară, vindecă uşoare nebunii şi tendinţe psihice auto-distructive, de ce relaxează şi de ce .. ajută până şi organismul să funcţioneze un pic mai bine.

Chiar aşa .. de ce ?

Cândva [într-o altă eră] îmi propusesem să-mi pun mintea la contribuţie şi să scornesc o proprie teză despre influenţa muzicii asupra oamenilor. Începusem să citesc despre istoria muzicii, despre grecii antici care-au văzut matematică în muzică şi muzică în matematică, despre perfectele teorii cum că natura înseamnă muzică iar muzica defineşte natura. Despre fractali. Despre terapia muzicii. Despre efectul negativ al acesteia. Şi tot aşa. Am ajuns destul de departe în căutările personale .. dar m-am pierdut în faţa unor lucruri diurne de o importanţa mai mare si complet nemuzicală [în dezacord cu propriile dorinţe?].

E oare prea mult să numim muzică ce ascultăm azi ? Mai mult.. sa facem comparaţii cu alte concepte ? Muzica naturii? Matematica naturii ?

Revenind la inoportunul prezent, am petrecut mai multe perioade fără muzică. Poate şi de-asta mă trezeam lipsit de inspiraţie, fără vlagă inventivităţii.. în deriva propriilor gânduri reci [căci in mintea mea.. muzica şi-a pierdut de multă vreme naturaleţea]. Dar tocmai bine ca să ajung în acest moment în care simt nevoia să bat câmpii despre aşa ceva.. ca şi cum ar avea cine să îmi parcurgă logoreica fragmentare a minţii.

Plăcere vs. necesitate

Totul porneşte, pentru mine… de la modul în care muzica mă comută de la o stare la alta şi de la cum reuşeşte sa întineze gândurile bruşte - experienţele interioare care fragmentează - .. mai mult decât de la adâncirea unei stări .. Dar modul în care o percep.. mă ajută apoi să ajung în situaţii neplăcute în care mă simt rău fizic şi psihic de la o audiţie forţată nedorită [când îmi frec fundul de-un scaun strâmb printr-un bar… ]. Sunt curios dacă majoritatea oamenilor sunt la fel de predispuşi la influenţe concrete..

Şi-s deosebite momentele în care o audiţie a unei partituri, a unei melodii .. uneori doar a unui acord aiurit reuşeşte să te trezească din somnolenţă sau reuşeşte ca prin minune să te facă să te abandonezi emoţiei, sau să-ţi trimită fiori reci pe spate… mai „grav” atunci când te-apucă boceala [ca stare bruscă mai degrabă decât în urma antrenării minţii pe acordurile muzicale într-o amintire emoţionantă din trecutul greoi].

Cum reuşeşte muzica să producă aceste reacţii? Efectele se vor resimţi în organism .. poate ca reacţii chimice/fiziologice .. Muzica creşte în tine, hormonii/adrenalina se pompează în draci (dar progresiv), euforia dărâmă bariera însingurării.. amintirile plăcute încep să curgă râuri râuri prin canalele sclerozate ale mintii raţionale, senzaţia de mişcare devine o necesitate greu de refuzat, piciorul începe sa-şi manifeste dorinţa proprie de a se bâţâi în teritoriul lui restrâns (cel puţin aşa, dacă nu primeşte prea multă atenţie de la „comitetul central.. de sus”),… calitatea gândirii creşte necontenit .. fie că o face propulsând nivelul atenţiei spre activitatea depusă in paralel.. chit că dă drumul la imaginaţie să se alăture euforiei. Atunci ştii că eşti viu. Atunci .. oricât de neverosimil ar fi.. e momentul perfect în care creezi, în care.. poate cine ştie, poate.. creşti un pic. Creezi ceva organic, nelipsit de conştiinţă, de conştiinţa ta.

Asta e probabil o generalitate a muzicii (bune?). Te prinde si dă cu tine de toţi pereţii.. Ca emoţie … Aşa ar fi plăcut să fie lăsată muzica să lucreze asupra noastră..

De ce? Pentru că poate.

Noi oamenii însă, eterni stăpâni asupra totul [no really, the biggest bullshit ever] ştim să direcţionăm efectul ei spre ceea ce dorim.

Ştim că dacă ne-a enervat vreun individ de peste zi.. ne încuiem în cameră sau în spaţiul nostru personal şi inviolabil - cu căştile înfipte brutal în ureche (ca să nu pierdem nicio senzaţie pe care ne-o poate oferi basul care parcă niciodată nu-i de-ajuns sau chitara sau cine ştie.. poate chiar vioara). Facem asta şi începem să fabulăm degustând din muzică metode de-a răsturna lumea, de-a distruge „duşmanul” – fie că-i vorba de un om, de-o experienţă ratată. Nici o evoluţie aici…

Alteori.. vizualizăm minunăţia trecutului, cuprinşi de-o melancolie parcă mai puternică decât suferinţa produsă de curând, lingându-ne rănile cu un narcisism exuberant în acordurile nemărginite.. ale muzicii. Ne place durerea, suferinţa, masturbarea intelectuală. Desigur, nu o vom recunoaşte niciodată direct… Vom prefera să o trăim tăcuţi ascultând muzica. Nici o evoluţie nici aici…

Alteori însă .. vrem să ascultăm o piesă anume, un autor anume, pentru a ne prolifera o stare care-i psihică [numai ca nu recunoaştem noi]. O ascultăm pentru a nu gândi, pentru a ne îngrădi spiritul suspicios al raţiunii de la a funcţiona. Atunci abia .. e bine.

De fapt .. sunt stupid ca-ncerc sa delimitez nişte teritorii bine definite ale afectului concret al unei audiţii asupra minţii, asupra noastră.

Mai e o chestie .. muzica – experienţă în sine. Goana după colecţii de soundscape-uri, de senzaţii si emoţii. Atunci când descoperim ca ne place ceva anume, de multe ori o facem şi ca o consecinţă a faptului ca nu avem ce reproşa, ca ne prinde.

Uneori avem o perioadă „aiurea” în care dacă avem muzica în noi [necesitatea de a o asculta] .. suntem deschişi către un gen muzical. Pe care înainte îl neglijam sau ne lăsa reci. După ce trece feelingul acelei perioade, trece şi predilecţia către acel stil muzical [sau autor/sau album].

Vorbeam acum câteva ore (după blablaul de mai sus) cu un bun prieten, despre muzică. L-am întrebat ce rol are muzica pentru el. A dat din umeri. Speram să nu fiu nevoit să-i pun întrebări concrete. Mi se pare un tip destul de complicat şi de nesuperficial. L-am întrebat dacă simte nevoia de a asculta muzică, dacă atunci când ascultă muzică urmăreşte să asculte anumite muzici, dacă audiţiile forţate îl afectează într-un fel anume. Ascultă pentru a se simţi bine, pentru a se linişti sau pentru a se enerva. In rest, umeri ridicaţi. Ascultă rock, nu se dedă de la altfel de muzici dar gusta din plin .. „supărări”.

Intervenţia cu el, pe acest subiect.. mi-a adus aminte de un alt prieten mai din trecut.. Iniţial, raver în pruncia lui… a ajuns să fie un convins blacker … Dimu Burghir, Negura Bunget, etc .. Şi-aculta într-o vreme numai supărări de-astea la care se adăuga cu succes [şi nu l-am înţeles niciodată] … Andre. Andre .. de pe vremea când îşi fâţâiau curuleţele împreună pe scenă şi ne intoxicau cu toţii cu libertatea lor. Nu l-am înţeles de ce-a făcut fixaţie pe aşa ceva, dar nu neapărat pentru ca ascultă aşa ceva când de fapt .. e rocker înrăit.

Haosul percepţiei. Stil şi wanna`be

So … e pertinent să zic că majoritatea ascultă muzică pentru a se simţi bine sau pentru a se descărca nervos. Dar ce fel de muzică se pretează pentru aşa ceva? Se va zice „nu ştiu, e alegerea fiecăruia ce muzică vrea să asculte atunci când vrea să se simtă bine sau să se descarce”. E însă pur şi simplu adevărat ? Nu există nişte tipare anume? Nu există nişte reguli sau nişte observaţii comune mai multor oameni?

Mai departe de-atât .. apar separările de idei. Unii ascultă nişte genuri de muzică. Alţii, altele, nesuportând anumite genuri. Alţii ascultă „orice, mai puţin [de obicei, mai puţin manele]”. Alţii ascultă „muzica bună” sau şi mai şi .. „numai muzică bună”. Dacă stau să mă gândesc n-am întâlnit până acum omul care să-mi zică „Ascult muzica/genurile care-mi place/plac.”

Zicând asta voi încerca să fac cât de cât referire intrinsecă la oamenii pentru care muzica înseamnă ceva, cei care spun (chit ca au sau nu dreptate) că înţeleg ce ascultă, pentru care există necesitatea de-a asculta muzică.

„Muzica se ascultă din plăcere, muzica iţi place, muzica poate fi un stil”. Corect. Avem mai multe curente. Oameni catalogaţi după muzica pe care o ascultă – rocheri/blacheri/motorişti, pancheri/ neopancheri, clabări, hausişti, hiphoapări … manelişti (în acest caz însă, catalogarea are mult mai multe conotaţii decât în celelalte). Cel puţin prima parte a enumerării [evident, fără ultima enumeraţie] defineşte stiluri.

Ştii când cel de lângă tine e rocher după modul cum se îmbracă, după cum iţi răspunde, după cum se comportă. La fel si cu un pancher. La fel cu restul. De ce pot fi catalogaţi după stil ? Pentru că le place. Ce anume? Să fie catalogaţi sau să exprime comportamental/social atracţia pentru muzica pe care-o adoră.

Şi când îi iei deoparte.. pe câte unul din fiecare specie… cum vor merge lucrurile? Câţi dintre rockeri pot să-ţi vorbească trei ore încontinuu despre o formaţie, despre istoria rockului, despre ce a însemnat curentul rock? Câţi punkeri pot să-ti zică care-s fundamentele punkului? Câţi houseri îţi pot spune care-au fost părinţii genului? Şi câţi hiphoperi îţi pot spune când şi de la ce a pornit curentul respectiv? Destui… dar nu mulţi…

Majoritatea doar ascultă muzica respectivă şi se îmbracă ca atare .. şi umblă bezmetici grupuri-grupuri prin oraş arătându-şi natura lor.

Mulţi nu ştiu însă ca există mesaje caracteristice fiecărui curent. Că există o atitudine [sinceră]. Că există multe lucruri.

Mulţi wanna`be deci. Pentru ca de ce nu? Muzica apropie oameni. Indiferent de genul ei, indiferent de profunzimea şi de ’digerabilitatea’ ei. Relaţiile apar perfect la un pahar de bere într-un bar în umbra admiraţiei comune si exagerate pentru artistul a cărei muzici tocmai se desfăşoară în fundal.

Mai sunt câteva aspecte auzite din gura unor „papă-lapte ai gândirii”. „rockerii sunt nişte nespălaţi, ciudaţi”/”punkerii sunt nişte proşti violenti”/”hiphoaperii sunt doar nişte băieţi de cartier care n-au ce face cu timpul lor”. Cei care asculta jazz sunt „nişte ciudaţi frustraţi”, aia cu muzica lor clasica sunt niste "speciali", "deosebiti", snobi... şi tot aşa. Toate aceste clişee nu numai ca mă enervează dar sunt un pretext destul de simplu şi uşor de abordat pentru a pune ştampila „IDIOT” pe fruntea celui care o emite.

Aşadar.. într-un plan exagerat putem vorbi despre un război între stiluri. Parc-ar fi politică. Desigur, acest război este rezervat în mare parte tinerilor.. Mai rar găseşti oameni mai în vârstă care sa păstreze caracteristicile ‚sociale” ale unui gen de muzică. Pentru aceştia însă .. am tot respectul. Ei reprezintă întradevăr genul respectiv. Ei au crezut si au înţeles muzica.

Deci? Muzica creează ocupaţie, preocupaţie, cult, admiraţie, obsesie, prietenii, amiciţii, conflicte, medii, stări.

Eternităţi

2007-05-03T21:09:00.000+03:00

Stau lângă ea. O privesc iar mintea mea-i cutreieră trecutul. Ea îmi zâmbeşte iar eu privind-o pierdut, mă simt copleşit de zâmbetul ei, de prezenţa ei, căci ea e-aici cu mine iar eu eram cu ea dar în alt timp.

Îi zâmbesc sincer şi privind-o mă simt tot mai cald. Sunt trecute deja minute de când niciunul nu a mai scos nici un cuvânt iar liniştea încăperii în care petreceam acest moment era zidul dintre noi si lume. Şi era bine. Ciudat să-ncerc să ştiu la ce se gândea ea in timpul acesta. Eu eram acum cu ea. Eram acum cu ea acolo unde mai văzusem o dată acel zâmbet.. pe stradă când hoinăream râzând de timpul care se străduia sa treacă pe lângă noi. Atunci, pe stradă.. în mintea mea era o linişte perfectă. Acum când o priveam din nou simţeam din nou acel lucru. Şi mi-era bine. Căutasem de prea mult timp acest moment. Şi că mă aflam lângă ea, sorbind-o din priviri în timp ce trecutul devenise prezent iar prezentul se contopea cu noi, mi se părea extraordinar. Dar îmi păsa tot mai puţin de gândurile mele şi continuam să tac privind-o. Îmi aminteam atunci şi-alte plimbări.. şi-alte momente-n care eu eram altceva, completat de ea. Îmi aminteam de hoinăreală. Mi-era dor. Dar totuşi o retrăiam acum uşor uşor.. hoinărind prin mintea mea după ascunsele plăceri care ne făcuseră pe-amândoi să fim fericiţi.

Tăcerea a trecut.. iar noi ne-am ridicat şi-am început să vorbim. Ciudat moment. De ce nu puteam niciodată să-i zic că mintea mea-i cutreieră trecutul. Mă ruşinam în sinea mea.. că-n urma momentului trăit.. vorbim. Vorbim despre nimicuri, fleacuri care construiau o nouă zi fadă şi-n care fiecare urma să fim prezenţi la „datorie”. Vroiam să-i zic „stai.. hai să nu plecăm de-aici” … Dar ce sens? Vorbeam despre nimicuri comparativ cu ce-mi doream eu atunci..

Era deja trecută multă vreme de când mă obişnuisem cu povestirile ei mereu pline de detalii şi de intrigi care mai de care mai subtile. Mă obişnuisem şi-aşa-ncepusem să văd ce îmi spune.. să mă refugiez cu mintea-n lumea ei.. să-i cer aproape prin cuvinte să-mi mai ofere din când în când o povestire, un drum firav al meu .. dincolo de zidurile ei. Trăiam acum altfel. Eram altfel. Lăsasem la o parte dorul meu de-a fi alături de zâmbetele ei.. şi-i ascultam povestea. Mă simţeam bine. Din când în când mă minunam cum poate ea să povesteasc-atâtea lucruri, fără să obosească. „unde le ţine?”

Trecea şi-acest moment.. iar peste câteva minute.. eram din nou altfel.

Şi mi-era bine.

2007-05-01T01:12:00.000+03:00

oameni, grupuri, cupluri, gasti, singuratici, blonde, rockeri, pletosi, pletoase, prieteni, cafenea, zambete, atingeri, vorbe, fum de tigara, zgomot stradal, flirturi alandala, muzica, poluare, mame, copii, tineri, adulti, batrani, bere, suc, mancare, bar, amintiri, ganduri, apasari, dezamagire, glume, asteptare, voie buna, terasa, glume stupide, discutii, filosofie, psihologie, ganduri varatice, povestiri, discutii in contradictoriu, racoare, soare, player audio, snobisme ieftine, dezmat, ambiguitate, idiocracy, suspiciuni, plimbare, ... oameni, grupuri, zambete, bere, voie buna...

nu stiu de ce-am crezut ca orasul ar fi mai gol zilele-astea ... pentru ca nu-i deloc asa. e mai "liber" in schimb.

Nu am nevoie de nu-stiu-ce

2007-03-28T09:12:00.000+03:00

Pauza lunga pe blog... oare ce se-ntampla? Am fost, am dres, am trait, m-am simtit.. si totusi nici o dara de idei pe blog? Too bad ca-s probabil neserios si plin de fitze mentale care mai de care mai cizelate-n obscuritatea cate unui gand prea important ca sa fie-mpartasit...

"- De ce nu mai scrii pe blog?"
"- pentru ca nu am timp!"
"- Nu te cred!"
"- bea o CocaCola!"

Am observat in ultimele zile cat de greu este sa ma concentrez asupra unui singur gand. sau asupra unei idei... Incercati. Incercati pentru mai mult de un minut. Sa stati concentrati asupra unui singur gand... cu mintea golita de orice altceva. Gandul sa fie intim si nedictat de cineva sau de vreun text de pe vreo eticheta. E ciudat.. ca e greu. Dar de ce? De unde pana unde needucatia asta atat de penibila a sinelui, a constientului si a capacitatii de focalizare?

Si cat de mare dezamagirea atunci cand dupa un moment de concentrare.. apare difuzia totala. adica atunci cand ai mintea goala din punctul de vedere al concentrarii [ca nu te poti concentra la nimic] ... si totusi plina de fragmente de idei si de ganduri... si daca incerci sa mergi mai departe, ajungi sa ramai suspendat intr-o stare in care nu mai functionezi nici macar afectiv pentru cateva momente.

Dar de ce? What drives us?

Mergand mai departe... am incercat sa izolez niste .. catalizatori ai starii asa cum i-am numit eu [fix acum]. Acele concepte, cuvinte, idei.. care determina mai departe .. gandirea, actiunea si interactiunea.

Si recunosc... ca nu am nevoie de multe lucruri ... dar cel mai probabil .. ele au nevoie de mine.. pentru ca altfel.. ar disparea... din mine. Si daca s-ar intampla cu mine asa ceva.. treptat ar putea sa se intample cu oricine.. Si-astfel vor disparea complet. Si nu e bine .. pentru ele.

Totusi... nu am reusit sa finalizez prima batalie de idei.. asa ca nu pot prezenta inca un rezultat.

Dar o voi face... I-am gasit si titlu... "Ciudat titlu" mi s-a zis ... alaturi de "Poftim? " / " aaa.. ce? " si altele in gen ...

Se va numi "Septicemia mintii".

Short one on happiness

2007-03-14T13:26:00.000+02:00

Happiness is that pill you take to become a complete idiot. However, most of the people fail to achieve that by themselfs and therefore seek for another to fourfilth their happiness becoming by that, the complete idiot of another. In that matter, judging by stupidity, one depends on the other and by that, most people become the idiot property of another, loosing their freedom. And that may lead into thinking that happiness shared with another is in fact a lack of liberty blended with the incapacity of not being able to be a complete idiot on your own.

Tomek Baginski

2007-03-10T02:11:00.000+02:00

Saptamana viitoare are loc un event la care-as prea vrea sa merg... "Noaptea devoratorilor de scurtmetraje". Poate voi scrie un post special pentru acel eveniment.. poate nu. Insa, pornind de la ideea de vizionare de scurt-metraje.. am ajuns intr-un fel sau altul sa-mi reindrept pentru a 245-a oara atentia catre un filmulet extraordinar, o animatie CGI venita parca de pe alta planeta [comparativ la ce exista alternativ in acea perioada].

E vorba de "The Cathedral" (imdb) sau "Katedra" in limba de bastina, o animatie creata de Thomasz Baginski [Tomek Baginski]. Omul, s-a nascut la 10 ianuarie 1976, in polonia... tara din care nu a plecat [daca s-ar fi nascut in romania, acum sigur avea casa in U.S.A pe undeva.. ca asa le sta bine romanilor] si nu pare a fi fost foarte prolific pe cont propriu insa ce a facut ... il scoate din tipare. Specialist in efecte speciale la Platige a participat la mai multe productii printre care QvoVadis, versiunea creata de Jerzy Kawalerowicz in 2002.

Prima lui creatie remarcabila este The Cathedral, sub sigla Platige, realizat in 2002 dupa nuvela omonima a scriitorului polonez de science fiction Jacek Dukaj [wikipedia info]. "School"/ "Szskola" (1996) pare a fi un titlu interesant din bibliografia acestui autor ["dark, pessimistic, cyberpunk. This story can be described as Dukaj's mixture of Blade Runner, Flowers for Algernon and A Clockwork Orange." (wikipedia)]

Filmul de animatie a fost nominalizat pentru Oscar in 2003 si a castigat premiul pentru cea mai buna animatie de scurtmetraj in 2002 la festivalul Siggraph de la San Antonio alaturi de alte premii. Au fost multe povesti vehiculate in jurul ideii filmului.. [multe batai de campi] si cred ca fara a stii concret nuvela dupa care a fost realizata animatia, propria interpretare este un excelent exercitiu de imaginatie.

O alta creatie de-a lui Baginski .. m-a asigurat intr-un fel ca The Cathedral nu a fost un accident [ceva de genul .. manifestare de geniu aleatorie si o data la 1000 de ani]. "Falen Art" (platige) [imdb] [sau Sztuka spadania] a aparut in 2004 si din nou este un filmulet cu o prezentare excelenta dar si cu un mesaj greu, abstract.. potrivit interpretarilor de orice fel, chiar daca de aceasta data tema nu mai este atat de fantezista.. pe cat de reala si dureroasa [dar din nou, prezentata intr-o maniera aparte].

Cred ca ceea ce m-a atras cel mai mult a fost nu.. grafica si efectele folosite pe cat faptul ca in sfarsit cineva se foloseste de acestea pentru a lasa niste mesaje puternice, intr-o forma greu de reprodus in filmele obisnuite. Adica.. mai existau animatii pe vremea aia [remember The Chubb Chubbs(youTube)?] dar.. they were all preety, happy and gay, blended with light messages for kids or oligophrenic matures.

In fine, revenind... astept cu nerabdare o noua productie de-a lui Baginksi. Printre muncile lui remarcabile, am descoperit scurtmetrajul "Undo"(platige) - film creat de Marcin Wasko (platige/undominisite) cu participarea lui Baginski. Si aici.. ideea este grozava si probabil imaginata de multi dintre noi.

deeeeeci ....

Slob Beauty

2007-03-07T21:07:00.000+02:00

In minunata asta lume, descoperit-am in fragezeala mintii mele... beatitudinea conceptului de frumusete... si eventual ca dac-as fi om normal, beat rang-ar trebui sa fiu pentru a scrie asa...

So ... planuiam intr-o zi sa scriu despre ceva super inteligent, ceva care sa ma scoata din amorteala asta in care stiu ca am intrat la un moment dat [atunci cand m-am nascut probabil]. Si de-atunci, stateam deseori la birou, la IFM [Institutul de Frecat Menta] cautand sa dau noi sensuri gandurilor mele.

Relatarea aceasta insa e despre cu totul altceva, evident. Cautam sa fac niste scheme in AutoCAD, pe youTube desigur... si-am dat peste o reclama plina de frumusetea negraita a sinceritatii. Din pacate, reclama, ca orice shpil de advertaising, prezenta ceva frumos.. in scopuri comerciale [pardon, caritabile] ceea ce e allways si alldays... urat.

La prima apasare pe retina, reclama mi-a zambit frumos... Fiind sigur insa ca e ceva mai mult decat atat, am continuat sa caut... si-am cautat si-am cautat, pana ce am dat peste raspunsul la aceasta campanie plina de bun-simt al celor de la DOVE. Si-asa.. nu mai trebuie eu sa scriu 15 pagini ca sa explic pentru ca filmuletul spune tot:

Cautand sa iau o pozitie inteligenta vizavi de cele doua manifestari ale inteligentei umane.. am gasit dupa ore intregi de cercetare reactia mea la ce-am vazut: "aaaa... da!" extins apoi cu ideea ca "da, sunt de acord cu ambele."

Si ca o paranteza inutila ... [am apreciat foarte mult reclama la Nivea ca raspuns la reclama la Dove cu cream-baru` lor magic .. si efectul lor asupra... trandafirilor (si a pielii atat de delicata)... respectiv acea reclama.. care arata uimirea celor de la Nivea in legatura cu efectul unor sapunuri asupra florilor, dar pentru piele recomandau sapunuri... Nivea, logic; mi s-a parut cea mai buna reclama agresiva de tip "x vs y" din media romaneasca]

Totusi .. noroc cu cei de la Dove.. pentru ca altfel nici ca mi-ar fi ramas intiparit pentru 200 de ani pe creier faptul ca pielea are ph5.5. [lateredit: mi s-a atras atentia ca nu dove e brandul raspunzator pentru faptul ca pana si catzelul meu stie ca pielea are ph5.5 ci cu totul alt brand, dar reactia mea a fost "aha.. si ce daca" adica daca dove a reusit sa-mi ramana in minte.. atunci, pentru mine.. Dove e de vina pentru orice. 'Logic!' Cu alte cuvinte.. au avut reclame mai bune decat concurenta]

Cei care apreciaza insa spotul... poate vor sa urmareasca si 'make of-ul' aka "behind the scenes". Iar pentru cei care apreciaza mai mult parodia... am mai gasit... o chestie ("Revolution") pe care insa am preferat sa nu o pun direct aici, dar o puteti urmari pe YouTube.

Oameni fantoma

2007-02-20T21:03:00.000+02:00

Oameni fantoma ii vad mergand pe strada... sunt oameni albi stersi ce-si cauta speranta. Merg incet si nestingheriti privind mereu in fata, mereu zambind, mereu calmi.

Sunt oameni care seara dorm linistiti in case fantoma.. undeva la marginea universului palpabil. Sunt oameni care-si arunca privirea lor atot-patrunzatoare in miez de noapte peste orasul mereu mai viu decat sunt ei. Mereu vad tot, mereu zambesc cand vad..

Sunt oameni care cel putin o data-n viata vor sta de vorba cu tine. Fie ca te vor intreba ceva fara de sens fie ca-ti vor spune un lucru la fel de ciudat... vor fi acolo langa tine, macar o data. Si ceea ce-ti vor spune... va ajunge de multe ori dupa ani de zile in mintea ta acolo unde trebuie. Exista si exceptii.

Dar cand exceptia nu se aplica... ei sunt oamenii pe care-i vei vedea din cand in cand zambind.. avand o vaga impresie ca-i stii dar nu stii de unde sa ii iei. Asta pana-ntr-o zi cand vei "reauzi" ceea ce ti-au spus odata.

Iar ceea ce ti-au spus, zambind si lipsiti de vreo grija... te va opri pentr-un moment. Te va opri de la orice, atunci cand vei fi inteles ce-au vrut sa zica. Naucit de justetea unor cuvinte candva prea-ntortocheate.. descoperi intr-o continua si dureroasa lipsa de echilibru .. ca nu mai stii clar cine esti. Iar dup-acest moment... indrazesti [si oare cand ai facut ultima oara acest lucru?] sa privesti in fata... oriunde-ai fi... intr-o camera, pe intuneric, pe lumina, pe-un bulevard... Privesti in fata si zambesti. Iar urmatorii tai pasi .. sunt parca mai usori. Si daca-ncerci sa afli cum erai cu cateva minute inainte... fie ca reusesti, fie ca nu... nu te mai vezi motivat sa stii cine erai. Probabil nu-ti mai place.

Probabil ca vei uita de oamenii fantoma. Dar ei vor fi mereu acolo... cu mersul lor incet si zambetul cel calm...

About_this_blog

2007-02-16T17:40:00.000+02:00

Salutare

In acest post mi-am propus sa scriu despre acest blog. Un fel de "credits" ca urmare a faptului ca am folosit anumite modificari create de altii. Lucru pe care-l voi continua probabil.

Acesta este un post pe care-l voi aduce la zi cu fiecare element nou introdus.

Hello

In this post, i`m going to write some "credits" stuff about this blog of mine, as i used some pieces of code made by somebody else. And i`ll keep doing that whenever i find something to like.

This will be a post that i`ll update everytime i`ll use a new element on the template.

>> Template

In primul rand... template-ul original folosit se numeste "TicTac Blue" creat de Dan Cederholm si este inclus in 'oferta' oficiala de pe blogger.com [ dashboard > template > pick new template ]

O influenta asupra designului o are [si e greu de crezut, stiu] un alt template: "New Zen", care-a fost primul template folosit, creat de Fauxzen adaptat de la o tema pentru WordPress. Trebuie pomenit deasemenea meniul temei NewZen, scris in AJAX, meniu animat, folosind efectul de acordeon, bazandu-se pe 'libraria' de efecte javascript moo.fx si pe platforma Prototype. De cand am schimbat template-ul tot incerc sa adaptez acel menu la noul format blogger. Daca cineva are idee/timp pentru asa ceva il rog sa-mi trimita un semn.

First of all, the original template i used is called "TicTac Blue" created by Dan Cederholm as part of the official template pack wich you can find at blogger.com. [ dashboard > template > pick new template ]

An influence in the design is made [and i know, it`s hard to believe that] by another template: "New Zen", wich was the first used template, created by Fauxzen and adapted from WordPress. I also must mention about the NewZen`s sidebar menu, written in AJAX, an animated menu, with the accordion fx, from moo.fx javascript effects library and also the P rototype Framework. Since i changed to the new blogger platform, i`m trying to adapt the menu to work. So.. if anyone has an ideea [and time] how to do that, please share it with me.

>> Pick-a-boo stuff

Datorita logoreei caracteristice, am introdus de curand optiunea "Citeste restul insemnarii" un cod javascript creat de Ramani. Cei interesati de modificari in template pe blogger recomand sa se opreasca prima oara la situl lui Ramani "Hackosphere". Tot de acolo am luat un cod pentru a-mi ascunde bara Google (care este acum vizibila doar la mouse-over). Deasemenea un alt site bun pentru modificari este "Beautifull Beta" (scris de Hans).

Chiar daca nu sunteti interesati de modificari functionale in blogul vostru, tot cred ca merita sa vizitati cele doua situri...

Being an exhausting "blabla" type blogger, i`ve recently introduced a "Read more" "Expandable post with Peeckaboo view" option to some posts, a script created by Ramani. If you want to modify your template, i warmly recommend you to start from Ramani`s website, "Hackosphere". From the same place i took a little piece of code wich made it possible to hide the GoogleBar and make it visibile only on mouse-over. Another good site for hacks is "Beautifull Beta" (written by Hans).

Even if you`re not in the Blog Hacks fever i still recommend you to visit those two sites...

>> Navigare/Navigation stuff

Am folosit ceea ce a fost numit Label Cloud (pe care l-am numit "ghem de cuvinte"), dupa un cod creat de phydeaux3. Gasesc interesanta functia aceasta oferind o navigabilitate crescuta blogului si-arata si bine.

Pentru a asigura o navigare cat mai buna pe blog, am introdus:

- search (beautifullbeta / phydeaux)

- comentarii recente (beautifull beta / ramani hack)

- harta sitului (beautifullbeta / ramani hack)

- inceputul paginii/ inceputul comentariului (beautifullbeta)

Probabil ar fi dragut sa-i pomenesc si pe cei de la Google cu al lor Blogger... dar inca nu B-)

I`ve used a label cloud as i found one created by a guy called phydeaux3. I find this function to be very interesting as it offers more navigability to the blog, and also looks nice.

For a better navigation on the blog, i have introduced few hacks:

- search box (beautifullbeta / phydeaux)

- recent comments (beautifull beta / ramani hack)

- table of content (beautifullbeta / ramani hack)

- top of the page/top of the post (again, beautifullbeta)

Perhaps it would be nice to mention the Google staff for their Blogger ... but i won`t ... yet B-)

2007-02-15T20:48:00.000+02:00

Happy Valentine`s Day ..................................
you (stupid) genuine romanian human
[despre 14 februarie, pe 15 februarie]

Cutreieram intamplator orashul ieri in lung si-n lat, implinindu-mi stupidele activitati de zi cu zi. Stiam ca e 14 februarie.. si ma asteptam la o aglomerare sufocanta de cupluri tinere indragostite naiba stie de ce.. navalind pe strazi, mergand usor, taraganat, zambind, traind, mergand, zambind.. si tot asa

Asta ma asteptam...

Ceea ce vedeam pe strazi.. erau.. oameni.. grabiti sau nu, mergand mai mult sau mai putin cu un scop... si pe langa acesti oameni... cupluri. MUUUUUUUUUUUUUULTEEE cupluri. nu oameni, ci cupluri, cred ca e o diferenta fundamentala. De 50 de ori mai multe cupluri decat in alta zi. Traiasca sfantu` Valentin ... pentru ortodoxii nostrii de zi cu zi..

Intr-un fel, nu am nimic anti-social cu oamenii, dar parca ajunsesem sa simt mirosul dragostei umpland strazile duhninde. Un miros greu, apasator. Si de ce? Nu ma inteleg... Si eu ma consider capabil de iubire...

Ok, recunosc, totul ar fi mult mai simplu exprimat in termeni: Nu consider 14 februarie o zi speciala. E comerciala, e un simbol al superficialitatii...

Mergand mai departe insa, de multe ori ma gandesc ca 14 februarie poate fi un tzipat disperat al ideii de sentiment, al ideii de afectiv impartit cu cineva drag. Pentru ca nimeni nu ma convinge ca nu exista oameni pentru care 14 februarie e ca o sarbatoare, ca o nunta la scara mult mai mica.. pentru care fiecare participant se pregateste cu ceva vreme dinainte.. cadouri, planuri de bataie, mii de ganduri consumate in spiritul lui "ce mult o/il iubesc... las` ca vede ea/el cat de mult".

Ori ... as putea zice.. calitatea afectiva a unei relatii este invers proportionala cu energia consumata in pregatirea zilei de 14 februarie.

Este aceasta idee rupta din trunchiul antisocial al sinelui? Poate ca da..
Dar daca ar fi asa nu cumva as gandi ca pana la urma e o bucurie ca exista 14 februarie.. alaturi de 1/8 martie, alaturi de zilele de nastere ale "participantilor" la care se adauga sarbatorile de paste si de craciun? pentru ca asta inseamna cat? 1, 3, 5~7 (zile de nastere/de nume),9 ... 9 zile pe an in care exista sarbatoare all_the_place. Asta inseamna ca avem 365 - 9 , adica 356 de zile in care putem rasufla usurati si eliberati de orice presiune morala/comerciala/sociala prin care suntem obligati [si doamne cat de apasator este] .. sa ne aratam dragostea fata de "jumatatea" noastra. Deci 356 de zile in care ne putem purta urat si antisocial si neatent cu persoana la care tinem.. si putem face acest lucru pentru ca "purtatul frumos" e o rezervare speciala pentru zilele alea 9 care se strang intr-un an. E un sistem care functioneaza.

Mai mult, in 356 de zile, pot sa-mi insel prietena, pot sa ma port urat cu ea, sa uit ca ma asteapta nu stiu unde, sa o sun si sa-i zic ca-mi place mult de prietena ei cea mai buna.. sa-i spun ca m-am blocat in lift la serviciu cu o colega si dupa aia am iesit la o cafea sa ne radem de acel moment si tot asa.

Oricum, in mod obisnuit m-as astepta sa primesc un telefon apasator de la cea cu care-mi impart timpul si spatiul fizic si psihic in aceasta perioada dupa parcurgerea acestui post. Ce usurare insa ca si ea gandeste in termeni asemanatori. Sunt un tip norocos ;)

Ceea ce nu stie ea e ca pana la urma .. fara ea... m-am hotarat sa sarbatoresc ziua de 14 februarie. Si-am inceput de-aseara si continuu acum, pe 15... Cum? simplu .. o plimbare with one of my friends with almost the same feeling like me... iar acum, piesa de rezistenta... un film simbol. Un film care inseamna si seamana "iubire" intr-un mod unic...

"Eternal Sunshine of the Spotless Mind". Film de colectie (IMDB.com).. actiunea incepe sau/si se termina pe 14 februarie deci e ideal... Vi-l recomand...

Pe unii filmul i-a influentat mult.. si mai mult imi amintesc ca m-am folosit de acest film ca sa transmit un mesaj intortocheat dar totusi [sper eu] clar fostei mele prietene. Un gest crud din partea mea care poate insa a facut o diferenta in viata mea sau/si a ei...

Ar trebui probabil la zic la sfarsitul acestei insemnari si ceva inaltator, pozitivist.. ceva de genul: "iubirea nu-i o cutiutza intr-un raft de supermarket si nici stire la ora 19:00 pe PRO-TV... iubirea e ceva atat de personal incat ultimul lucru pe care-al trebui sa-l faci ar fi .. sa iti bati joc de ea.. si facand show din ea.. intr-una din zilele-alea de 14 februarie.. Daca exista iubire in tine pentru celalalt atunci nu rata niciun moment si nicio metoda de a proteja persoana iubita, de a-i acorda atentie si de a-i acorda sprijinul, grija, atentia si trupul... oridecate ori este nevoie sau este cu putinta"...

DAR NU VOI ZICE NIMIC DE ACEST GEN .. asa ca va ramane o insemnare pur negativista... :-" poate data viitoare.

ghic laif-stail

2007-02-08T21:01:00.000+02:00

Placeri XXI - unu

Ca membru onorat al Institutului de Frecat Menta cercetam astazi la birou influenta tehnologiei din ultimii ani asupra oamenilor. Este un adevar de necontestat ca ne-am schimbat, ca oameni.. ca am devenit receptivi la noi tipuri de stimuli la fel de bine cum ne-am tampit abolind multe aspecte care acum 20 de ani ne-ar fi definit.

Un lucru care-ntotdeauna imi rasuna in minte atunci cand sunt la Institut e ca am in jurul meu .. oameni ... de multe varste.. care toata ziua palavragesc fie despre politica fie despre ceva tehnic de uz comun... fie in zi de sarbatoare se pun de-acord cu trendurile culturale care-i napadesc pe ei ca pe multi altii..

Incercand sa-mi ofer raspunsuri la ceea ce mi-a devenit "problema existentiala de azi" am ajuns sa caut intr-una din cele mai importante enciclopedii multimedia, un instrument de baza in educatia copiilor si adolescentilor si nu numai [ www.youtube.com ].

Printre primele concluzii la care am ajuns a fost ideea ca atata timp cat avem baterii, acumulatori si prize e totul ideal... Un player multimedia nou? Un iphone? Inca un procesor... de data asta cu 5 core-uri si luminite multicolore pe fiecare pin... Un nu stiu ce gadget GPS care-ti arata daca ti-ai uitat inelul [si el cu GPS] la amanta in casa... toate toate.. creaza o pofta de viata [de palavrageala de fapt] si dau un ton optimist asupra existentei... intr-un nesfarsit zumzet al admiratiei pentru cei care au facut si au creat asa ceva... e frumoasa visarea.. cand te depaseste in senzatii... Daca pot fi numite senzatii.

E bine ca a devenit o placere sa descoperim un gadget? ceva care ne incanta si ne binedispune pentru o zi intreaga? Nu era oare normal ca acest efect sa il aiba mai degraba o veste de la o persoana iubita?

Am cautat sa inteleg daca ceea ce se petrece este bine.. asa ca mi-am google-izat gandul dand search pentru: "what creates the evil". interesant ca in loc sa imi apara lista de cautari ... am fost redirectionat spre www.microsoft.com unde aparea un disclaimer conform caruia expresia "what creates the evil" alaturi de "where do you want to crash today" si "do you smell the difference?" erau pattentate si ca este in interesul meu sa nu mai folosesc aceste expresii. Si sunt de acord. Sa si le tina pentru ei. Au nevoie.

Totusi, asa am descoperit ca ei nu au cum sa fie motivul pentru care azi inseamna azi si azi sigur nu e ca ieri...

Pana la urma ei au un produs pe care l-au numit "Windows".Nu stiu de ce. Dar e o realitate ca il folosim cu totii. Iar ultima lor varianta .. Ferestre Vista.. e intr-adevar o revolutie care ne va face niste oameni optimisti si plini de succes in viata. Citind cu interes despre asa ceva .. am primit un pop-up de langa ceasul din FerestreXP... "A new threat to the Empire has been discovered http://srom.zgp.org/. This site is considered a threat and it will be closed". M-am mirat ca imi apare asa ceva, dar mi-am zis ca e o bucurie sa ma simt partas la marele Imperiu cum ziceau ei. Ma simteam intr-un fel mai important, mai energizat. Am inchis mesajul ca sa nu ma deranjeze prea mult si mi-am continuat cercetarile. Totusi, mi-am zis sa vad ce legatura are windows cu lumea asta noua. Adica, folosim Ferestre si prin acest lucru Microsoft a devenit parte din viata noastra. Poate trebuie mai mult cercetat.

Am revenit pe google.. si am dat sa caute "Windows influence in our life". Asa am ajuns pe un site in care aparea o teorie denumita "Broken Windows Theory" cu aplicabilitate in lumea reala dar si in lumea software" de unde am retinut o idee:

For software, the “Broken Windows Theory” describes how rapidly a piece of software can degrade into entropy or “spaghetti code”. When a developer sees poor design or writes bad code and doesn’t fix the problem immediately, it sets a precedence for more poor design and bad code. Given enough poor design and bad code, the effort and cost required to address the problem become too big and it is simply easier to continue perpetuating the problem rather than fixing it.

Mi se parea deja o tema interesanta care poate merita ceva mai multa atentie decat un proiect de zi cu zi la Institutul de Frecat Menta. Intrebarea mea de om naiv si credincios ... a fost de ce nu au numit-o "broken code" sau "broken attitude" .. de ce au pastrat denumirea "broken windows" .. sa fie oare vorba de termenul improprietarit de Microsoft?

In timp ce citeam articolul respectiv, mi-a aparut un nou pop-up: "The Empire has the proof that The Broken Windows Theory has a conceptual flow and therefore needs to be dismissed". Dupa care, am fost redirectionat automat pe un site care-mi propunea sa cumpar FerestreVista. Si ma incanta ideea. Am citit cateva minute ce ofereau ei dupa care am vrut sa dau pe google din nou. Mi-a aparut insa un dialog: "Are you sure you want to leave this website?". Am apasat YES.. si-n timp ce-mi aparea sigla de la Google, Vulpea de foc.. mi-a dat o eroare: "FireFox encountered a problem and needs to close".

Am dat sa trimita eroarea la Microsoft. Dupa care am redeschis vulpea de foc si am cautat cercetarile mele ...

Dupa cateva ore... am avut ocazia sa vad ca de fapt lucrurile stau altfel. Din cand in cand.. mai aud de existenta unei companii ... Computerele MAR ... Mi se pare ciudat.. dar am cautat in continuare.. si am gasit ceva interesant. Windows functioneaza pe computere cu procesoare Intel sau AMD sau inca alte cateva [mai necunoscute].. in timp ce Compania MAR propunea altfel de procesoare. Si lumea zice ca ele sunt mai bune [computerele lor]. cu sistemul lor de operare. Asa ceva nu pot sa cred..si sunt convins ca defapt nu se va ridica niciodata la nivelul windowsului. Si un argument forte.. este.. DE CE AU SCHIMBAT procesoarele lor cu cele intel? probabilvor sa fure din minunata lume a windowsului... Nu-i asa?

Oricum la ce mai trebuie altceva cand avem Ferestre? Ferestre is good! In fine, vadit deranjat de ideea ca Apple incearca sa copieze probabil ce face windowsul .. am dat peste o campanie imensa de denigrare... E oare posibil ca Apple MAC OS X sa copieze Windowsul ... si recunosc ca au fost cu mult mai activi decat cei de la Microsoft in ceea ce priveste acest conflict. Pentru ca tot ei .. nemernicii .. au lansat ideea ca de fapt windows ar copia de la ei ...

Am sa cercetez istoria lor.. inca din anii `80 si-am sa revin cu detalii asupra acestor fapte.

In cele din urma am gasit dovada ca Windows Vista.. nu copiaza deloc MAC OS-X si acest lucru in urma unor cercetari sustinute ale unui editor New York Times. Desigur nu as fi reusit acest lucru fara ajutorul pop-upului din FerestreXP: "The Empire has the most certain proof that our next generation OS is unique and does not copy by any chance the lame alternatives from the market today". Si astfel... mi-a devenit clara intentia celor de la Apple.

La sfarsit de zi de lucru in cadrul Institutului de Frecat Menta [ii voi spune IFM de-acum incolo]... eram convins ca trebuie sa-mi cumpar si eu Windows Vista. Este parte din viitorul meu. O simt si stiu ca imi va face zilele mult mai fericite si-mi va reda acea pofta de viata care mi-a lipsit atata si atata de mult.

cam atat... pent01qer3321452 5464 6562weee

LATER EDIT: termin acum insemnarea pe care oricum vroiam sa o inchei. O fac de pe un laptop cu FreeBSD pe el. Tocmai cand vroiam sa scriu cuvintele de incheiere, am primit o eroare BSOD. In cele din urma nu am mai reusit sa intru in sistem. Sunt trist.. poate maine va merge...

umbre...

2007-01-21T02:54:00.000+02:00

Am avut un vis [unul dintre cele 3~4 pe care le mai retin.. intr-un an de zile]. Si a fost un vis simplu, usor...

Se facea ca merg pe o strada mare..., lunga si lata. Pe masura ce mergeam, de-oparte si de alta a strazii , vedeam tot felul de lucruri.. O gradina de fantani, o piata, un bazar, o biblioteca imensa, o scoala sau liceu , o alta cladire care era in ceata, niste case iar pe cealalta parte niste blocuri... o piata iar pe partea celalta o gradina de flori, o cladire moderna, un depozit, mai multe cafenele, baruri .. si tot asa...

Si tot asa, pe masura ce mergeam.. vedeam tot felul de oameni. Copii, femei, batrani, barbati... Ocazional, aveau si animale de companie. Erau linistiti, mergeau usor.. intr-o directie sau alta, cautandu-si parca .. cel mai linistit drum cu putinta. Si zambeau toti, dar nu agresiv sau haotic.. ci pur si simplu a buna dispozitie...

Din cand in cand cate unul se mai uita la mine... iar eu aveam sentimentul ca sunt un intrus. Si fiecare om care se uita la mine zambea parca si mai mult.. incercand sa ma salute.. dar eu treceam mai departe parca grabit.

Nu am vazut nicio masina... si nu vedeam nimic gresit, nu era murdar, nu era nicicum... Tot mergand, simteam ca obosesc.. ca ma dor picioarele.. si pe cat de mult ma dureau picioarele pe-atat aveam impresia ca ma doare capul si ca nu ma mai pot concentra la nimic... Pentru ca ma uitam atent la oameni.. si la cladiri si la acel loc...

Nu stiu de ce, de la un moment dat mi s-a parut ca locul ma deranjeaza. Era totul in regula acolo.. aparent.. si asta ma deranja la culme... Am avut un moment de ratacire in care nu m-am mai uitat la nimic dupa care.. mi-am zis ca totusi merita sa contemplu mai bine totul.. asa ca m-am uitat din nou la oameni ... si la acele locuri...

Ciudat.. cladirile parca erau mai departate, si nu neaparat clare.. oamenii insa.. mergeau in continuare.. dar nu mai zambeau. decat atunci cand se uitau la mine .. Dar nu mai era neaparat un zambet de buna dispozitie ...

Nu mai eram cel care mergea cel mai grabit pe-acolo. Si ceilalti se grabeau.. multi mergand uitandu-se in jos... M-am gandit ca "mi-am stricat visul" si am regretat un pic acest lucru.. Dar pe de cealalta parte mi-am zis ca nu degeaba vad aceste lucruri asa ca vreau sa merg mai departe.

Si-am mers.

Cladirile disparusera .. Cred ca era o padure.. dar intunecata .. ceva mai departe de trotuarul pe care mergeam. ce mai ramasese din el ... Oameni erau in continuare.. dar mai putini .. Mergeau speriati la mare distanta unii de ceilalti. Din cand in cand cate unul se mai uita la mine. Imi zambea fad.. ca si cum m-ar cunoaste dar nu stie de unde sa ma ia. Se oprea langa mine.. dar trecea apoi mai departe. Nu mai stia ce vrea de la mine...

Mergand si mai departe.. deja ma gandeam daca e bine sa continuu.. daca nu e bine cumva sa ma trezesc.. parea o optiune tot mai agreabila.

Inainte de a ma trezi insa... am mai mers un pic... Era mult mai intunecat.. dar era lumina. Insa nu puteam sa-mi dau seama ce e de-o parte si de cealalta a drumului. Era ceva cenusiu .. un fel de ceata.. dar parca avea o forma. ciudat...

Pe langa mine nu mai treceau oameni ...
Erau un fel de umbre... Le simteam cand treceau pe langa mine.. si ma speria ca pareau ca se opresc langa mine .. pentru putin timp.

Am inceput sa fug. Nu mai stiam daca mai e ceva in dreapta sau in stanga... Si-am tot fugit.. pana cand mi-am dat seama ca nu mai exista drum. Nu mai vedeam nimic in jos.. si-n momentul in care am realizat acest lucru mi-am dat seama ca nu stiu sigur daca mai fug.

M-am trezit.

Am iesit sa ma plimb.

[silent.trips.to.elsewhere] [1]

2007-01-16T03:53:00.000+02:00

Tremuram de frig privind luminile orasului care mi-a taiat (fara drept de apel si pentru totdeauna) pofta de Bucuresti. Uitasem sa ma infofolesc... Uitasem ca abia ajuns acolo, mi-era foame si ca fiind intaia oara departe de tara, imi facusem o gramada de griji din cele mai stupide. Stateam, lipsit de replica... si priveam. Uitasem de cateva ori sa respir, privind in gol, numarand fara sens fel de fel de luminite si de etaje de cladiri sau dare ale avioanelor care intesau cerul.

Spiritul meu de roman sadea ma inspira din cand in cand sa injur si sa oftez in gol "dracu` sa-i ia pe-ai nostri ca nu-s in stare sa faca asa ceva"...

Si ma uitam.. si ma gandeam la toate imaginile pe care le creasem in mintea mea de cand eram mic si mucos.. "intr-o zi am sa vad si eu un oras de pe un zgarie nori...". Si-acum, vantul imi suiera taios printre cariile vietii mele de-nversunat sedentar care nu stie nici macar jumate din Bucuresti. Sau mai degraba bucuresti [cu litera mica]...

[...]

raspuns...

2007-01-15T01:51:00.000+02:00

Imi amintesc.

Iar cand imi amintesc am si eu impresia ca ceea ce va urma nu va mai fi ca ce a fost. Si nu-i vorba de neintelegeri, nu-i vorba de prapastii si de alte lucruri. Doar timpului putem sa-i punem coroana de spini.. trimitandu-l .. probabil la pierzanie.

Tot ce-n trecut a fost frumos, face ca prezentul sa aiba o culoare. O culoare placuta. Sunt multe cazuri in care trecutul ofera doar amintiri neplacute. Si-atunci, prezentul e precum o scorbura intr-un copac imens la care ai ajuns nestiind ce cauti... adica.. e negru, intunecat si fara de reper.

Dar nu si-n cazul asta de-l petrec eu acum cu mintea. Acum a fost frumos. Inca mai am momente-n care ma pierd ingrijorat gandind ca ceva ar putea sa nu fie bine. Dar stiu ca ce a fost nu se mai schimba .. si ce a fost, a fost frumos.

Si daca-r fi sa-ncep sa povestesc concret cam ce a fost.. as incepe [impresionat un pic, sugestionat] ... cu zilele de vineri. Si-apoi as vorbi despre zile de luni ... zile de miercuri, zile de marti ... si poate poate, as vorbi despre zilele de weekend cand nimic nu era in regula pentru ca nu putea defel sa fie ca o zi de vineri sau o zi de luni.

Fara de sens, nu-i asa?
Micile gesturi, micile momente, mici reactii si rasete in hohote la lucruri aparent neobservabile... raman 'acolo' si conteaza, conteaza enorm... iar cateodata capata si-un nume ["vinerile noastre" de exemplu, "laboratoarele"...] iar timpul n-are nicio legatura cu ele. ceea ce e bine

Love is in the air... Is it?

2007-01-06T21:09:00.000+02:00

'Escuze moa mon sher'... dar am sa-ti spun ceva... si-o sa te doara...

Iubeste-ma si taci!
Nici tu nu stii ce e iubirea, nici tu nu ai trecut de suferinta ei si esti cuprinsa de-amorteala momentelor placute pierdute-n minte ca amintiri fara raspuns.

Sunt multe zeci de ganduri, calauzindu-ti 'trecerea' pe care tu acum nici nu le concepi. Si vei ofta a fad si deznadejde de multe ori tragand de tine sa crezi ca tu iubesti pana-ntr-o zi cand fi-vei ajuns la capatul puterii de a crede... si-apoi... vei fi poate .. foarte-aproape de-a intelege .. ce-nseamna sa iubesti.

Si vei intelege altfel.. vei intelege fara sa mai simti placerea de a crede. Fara sa mai ai in tine virusul recunostintei. Nu-ti va pasa atunci ca nu poti sa gandesti .. Si-abia atunci vei fi un pic mai libera.. atat cat sa iubesti.

Vor trece alte ganduri .. mai putine poate... si-alte zeci de momente impleticite in taina ciudata a iubirii .. si undeva intre inceput si sfarsit .. vei realiza din nou ... ca nu stii ce-i iubirea... De tine va depinde de vei vrea sa stii sa aflii ce-i .. daca te vei lasa libera...

Libera de gandire... din nou "abia atunci" vei fi cu un pas mai aproape...

Dar pan-atunci .. iubeste-ma si taci .. caci altceva mai bun oricum n-ai de facut... Si de te voi infuria cu-aceste cuvinte... atunci nu ma mai iubi. Iubeste pe-altcineva ... si tine-o tot asa.. pana ce vei afla-ntr-o zi .. care-i pacatul cuvintelor "te iubesc".

Povestiri de-nceput de an...

2007-01-02T16:58:00.000+02:00

Kurt Vonnegut > "Leaganul pisicii"

" Noi, Bokononistii, credem ca lumea este organizata in echipe care indeplinesc Voia Domnului fara sa descopere vreodata ce fac. Bokonon da numele de karass unei astfel de echipe [...]. "

" Daca viata ta se intersecteaza cu viata altcuiva fara vreo explicatie logica, [...], atunci persoana aceea poate face parte din karass-ul tau. "

[n.r: using HTML on posting on Blogger... sucks big time.. for now]

Da, aceasta va fi o relatare legata de "karass". Sunt surprins cat de sugestiv poate fi un astfel de termen pentru ceea ce vrea sa zica Vonnegut in nebunia lui de lume... descrisa in "Leaganul pisicii", o carte pe care v-o recomand la fel cum si mie mi-a fost data spre lectura de catre cineva drag.

In trecutul indepartat.. aveam straniul obicei de a-mi ocupa cateva ore la inceputul anului cu "transferul de informatie" de pe o agenda veche pe una noua. Facea parte din ritualul meu. Si atata timp cat am fost confident pe ceea ce fac... se intampla ceva ciudat cand treceam contactele oamenilor pe care-i cunosteam. Adaugam lume noua sau omiteam cativa oameni. Treceam lume pe care n-o mai vazusem de ani de zile si la fel, scoteam lume pe care o vazusem poate cu cateva zile inainte. Partea ciudata se traduce in faptul ca aveam confidenta ca cei pe care ii trec in agenda desi nu am treaba cu ei .. imi vor fi de ajutor la un moment dat pe parcursul noului an.

Asa si era... chit ca era vorba de ceva minor... dupa ce se consuma momentul cu pricina puteam sa-mi dau seama daca acea persoana va mai fi sau nu in agenda de pe anul viitor.

Probabil ca nu se intelege mare lucru din ce-am zis [cu-atat mai bine] ...

Intalnirea cu persoanele la care fac referire era accidentala sau cel mult prin vointa lor [niciodata a mea]. Si... facand paralela .. la "karass-ul bokononian" al lui Vonnegut... am vrut doar sa relev ca poate poate .. desi autorul si-a cam batut joc de un concept, acest concept s-ar putea sa aiba de ce sa existe in lumea reala, eu, in nebunia mea.. avand acces nu se stie cum la un astfel de element care urma sa-mi defineasca intr-un fel sau altul viata in urmatorul an.

Nu stiu daca acum mai functioneaza aceasta chestie .. pentru ca nu ma mai intereseaza sa o fac.

Motivul pentru care scriu despre asa ceva ... vine oarecum din alta parte. De la petrecerea de Revelion. Care-ar fi fost sansele ca prietena gazdei, gazda fiind un coleg din liceu de la o alta clasa, care coleg a fost apoi coleg de facultate cu o colega de clasa din liceu si totodata cu un coleg din scoala generala cu mine, coleg prin care de altfel am ajus eu la aceasta petrecere intr-un mod chiar neasteptat creat de simplul fapt ca trebuia sa il ajut cu ceva... sa imi fie cunoscuta binishor chiar, fiind colega si prietena cu fosta mea prietena? Care-s sansele ca actuala mea prietena sa fi facut meditatii cu sotia profesorului cu care gazda a facut meditatii ... care-s sansele... etc etc etc...

Adica... zilele-astea am avut parte de un sentiment teribil de "Chiar in halul asta de mica e lumea?" ...

Si legat de Karassul lui Vonnegut... aveam eu sentimentul ca o voi revedea pe acea prietena a colegului ... etc

Twisted.