Oameni fantoma

Oameni fantoma ii vad mergand pe strada... sunt oameni albi stersi ce-si cauta speranta. Merg incet si nestingheriti privind mereu in fata, mereu zambind, mereu calmi.

Sunt oameni care seara dorm linistiti in case fantoma.. undeva la marginea universului palpabil. Sunt oameni care-si arunca privirea lor atot-patrunzatoare in miez de noapte peste orasul mereu mai viu decat sunt ei. Mereu vad tot, mereu zambesc cand vad..

Sunt oameni care cel putin o data-n viata vor sta de vorba cu tine. Fie ca te vor intreba ceva fara de sens fie ca-ti vor spune un lucru la fel de ciudat... vor fi acolo langa tine, macar o data. Si ceea ce-ti vor spune... va ajunge de multe ori dupa ani de zile in mintea ta acolo unde trebuie. Exista si exceptii.

Dar cand exceptia nu se aplica... ei sunt oamenii pe care-i vei vedea din cand in cand zambind.. avand o vaga impresie ca-i stii dar nu stii de unde sa ii iei. Asta pana-ntr-o zi cand vei "reauzi" ceea ce ti-au spus odata.

Iar ceea ce ti-au spus, zambind si lipsiti de vreo grija... te va opri pentr-un moment. Te va opri de la orice, atunci cand vei fi inteles ce-au vrut sa zica. Naucit de justetea unor cuvinte candva prea-ntortocheate.. descoperi intr-o continua si dureroasa lipsa de echilibru .. ca nu mai stii clar cine esti. Iar dup-acest moment... indrazesti [si oare cand ai facut ultima oara acest lucru?] sa privesti in fata... oriunde-ai fi... intr-o camera, pe intuneric, pe lumina, pe-un bulevard... Privesti in fata si zambesti. Iar urmatorii tai pasi .. sunt parca mai usori. Si daca-ncerci sa afli cum erai cu cateva minute inainte... fie ca reusesti, fie ca nu... nu te mai vezi motivat sa stii cine erai. Probabil nu-ti mai place.

Probabil ca vei uita de oamenii fantoma. Dar ei vor fi mereu acolo... cu mersul lor incet si zambetul cel calm...